Sute de credincioși au participat duminică seara, 14 octombrie, la Taina Sfântului Maslu săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Spaniei și Portugaliei, la Reus, filie a Parohiei „Sfinții Ierarhi Calinic de la Cernica și Fructuosus” din Tarragona, Spania. Ierarhul a fost primit la ora 18.00 de mulțimea de credincioși veniți din mai multe localități din regiune, alături de 4 clerici: ieromonahul Simeon, starețul Mănăstirii Vilar din Franța, părintele Nicolae Păunescu din Vinaros, părintele Octavian Dicu din Teruel și parohul din Tarragona, pr. Vasile Băltărețu, la invitația căruia a răspuns chiriarhul nostru.
Oamenii au adus făină, ulei și pâine spre a fi binecuvântate la Sfântul Maslu, au participat la slujbă, după care au fost miruiți de părinții slujitori.
Preasfințitul Timotei le-a vorbit la final despre rolul Tainei Sfântului Maslu, efectul acesteia asupra sufletelor și trupurilor noastre, cum trebuie să se raporteze creștinul la această Taină a Bisericii și cum e greșit să o facă.
De asemenea, Preasfinția Sa a arătat că, de cele mai multe ori, boala trupească e legată de cea sufletească, astfel păcatul, adică boala sufletului, atrage după sine îmbolnăvirea trupului: „Atunci când nu ne îngrijim de sufletul nostru, rădăcinile păcatului îl cuprind în așa fel încât păcatul devine patimă, iar din patimă se scapă foarte greu. Și aceasta este de fapt îmbolnăvirea sufletească. Și după ce sufletul se îmbolnăvește, imediat se îmbolnăvește și trupul, pentru că omul este trup și suflet. Sufletul cuprinde întreg trupul nostru și când acesta se îmbolnăvește se simte în tot trupul”.
Slujba Parastasului la Tarragona
De câțiva ani, la Tarragona s-a format tradiția ca în luna octombrie să se facă un Parastas pentru pomenirea tatălui părintelui Vasile Băltărețu și a tatălui doamnei preotese, de fiecare dată având ca invitați un alt grup de credincioși din parohie. Slujba Parastasului a fost oficiată anul acesta duminică seara, după Sfântul Maslu, de către Preasfințitul Timotei, în biserica din Tarragona, participând și Arhiepiscopul de Tarragona, Dr. Jaume Pujol Balcells, alături de vicarul general, Joaquim Fortuny Vizcarro, și directorul Fundației Sant Fructuós, domnul Francesc Ortiz Jimenez, care le-a pus la dispoziție biserica în care se oficiază în prezent sfintele slujbe.
Grupul de credincioși invitați anul acesta la Parastas a fost compus din medicii și inginerii români care își desfășoară activitatea în instituții din cuprinsul parohiei. În anii precedenți, preotul Vasile și doamna preoteasă Elena s-au rugat pentru părinții lor alături de alte grupuri de creștini, precum tinerii sau consilierii parohiei.
La finalul Parastasului, Părintele Episcop Timotei a adresat câteva cuvinte, în care a subliniat semnificația morții ca o a treia naștere, și anume nașterea pentru Împărăția lui Dumnezeu: „Dumnezeu l-a creat pe om nu ca să moară, ci l-a creat pentru viața veșnică, iar moartea a intrat în viața omului în urma unui accident, neascultarea lui Adam și a Evei în Rai. Hristos, cu moartea Lui, a călcat și a biruit moartea. Noi, care credem în Învierea lui Hristos, nu trebuie să deznădăjduim. Nu trebuie să ne fie frică de moarte, trebuie să avem teama copilului bun de a nu-și supăra părinții. Sufletul trebuie să fie important. Cum trecem dincolo, aceasta trebuie să ne preocupe, deoarece moartea este trecerea de la viața aceasta la viața cu Hristos și cu Dumnezeu”.
Durerea pe care o simțim la trecerea la Domnul a ființelor dragi nouă trebuie să fie echilibrată, iar ceea ce trebuie să facem este să îi purtăm mereu în rugăciuni.
În acest context, Preasfințitul Episcop Timotei a discutat cu Arhiepiscopul Romano-Catolic de Tarragona despre situația parohiei noastre, adresându-i mulțumiri pentru sprijinul acordat acestei comunități. De asemenea, Arhiepiscopul Jaume Pujol Balcells s-a arătat constant în dezvoltarea colaborării cu părintele Vasile Băltărețu, ca reprezentant al românilor ortodocși din Tarragona, admirând, totodată, modul în care parohia de aici funcționează, din anul 2004.
Imagini de la Taina Sfântului Maslu
http://obispadoortodoxo.es/index.php/octombrie-2012/418-slujbe-arhieresti-in-parohia-ortodoxa-romana-din-tarragona#sigProIdaaf670bb40
Imagini de la slujba Parastasului
http://obispadoortodoxo.es/index.php/octombrie-2012/418-slujbe-arhieresti-in-parohia-ortodoxa-romana-din-tarragona#sigProIdd99b7f2def