Duminica Sfântului Grigorie Palama, în Parohia Villaverde, Madrid

Credincioșii ortodocși români din Parohia „Sfântul Pahomie de la Gledin” Villaverde, Madrid, au avut parte de o zi specială în Duminica a 2-a din Postul Sfintelor Paști, în primul rând prin participarea numeroasă la Sfânta Liturghie, precedată de slujba Utreniei. Părintele paroh Constantin Șerban le-a vorbit la final pe marginea minunii vindecării slăbănogului din Capernaum, arătând cât este de nobil sentimentul prieteniei, care în zilele noastre este cultivat tot mai rar.

Trebuie să fim, mai întâi de toate, prieteni ai lui Hristos, iar una dintre modalitățile prin care putem arăta acest lucru este și devotamentul nostru față de biserică. Enoriașii acestei parohii s-au dovedit încă de la început prieteni ai bisericii, venind fiecare cu ce a putut pentru amenajarea locașului de închinare, împodobindu-l cu icoane și cele necesare slujirii, iar recent cu Sfintele Vase.

Părintele le-a prezentat tuturor, după Sfânta Liturghie, noile Vase pentru slujire, Sfântul Potir, Sfântul Disc, lingurița și copia, precum și crucea nouă, primite ca donație. Toate acestea vor fi sfințite sâmbătă, 17 martie, înainte de slujba Vecerniei, când oamenii sunt așteptați și la Taina Spovedaniei.

Primul Maslu în Parohia Villaverde

Tot duminică, în Parohia Villaverde, Madrid s-a slujit pentru prima dată Taina Sfântului Maslu de obște, cu participarea a 8 preoți și peste 100 de credincioși din diferite părți. Au răspuns invitației părintelui Constantin: pr. Mihai Savu din Parohia „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” din Torrejon de Ardoz, pr. inspector eparhial Emilian Geabana din Parohia „Sfântul Ioan Casian” din Guadalajara, pr. Cristian Deac din Parohia „Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana” din Getafe, pr. Grigore Pană din Parohia „Întâmpinarea Domnului” din Mejorada del Campo, pr. Ștefan Șupeală din Parohia „Sfântul Mare Mucenic Mina” din Rivas Vaciamadrid, pr. Alexandru Tothăzan din Parohia „Sfinții și Drepții Părinți Ioachim și Ana” din San Sebastian de los Reyes și pr. Sebastian Hîrț din Parohia „Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop” din Villarejo de Salvanes.

Împreună au slujit Sfânta Taină a Maslului, despre care le-a vorbit credincioșilor într-un cuvânt de învățătură părintele Mihai Savu. Sfinția sa a subliniat că această taină ajută la tămăduirea sufletelor și a trupurilor noastre, însă efectul se va face simțit doar dacă aducem în viețile noastre și celelalte taine ale Bisericii, Taina Spovedaniei, a Sfintei Împărtășanii, toate acestea fiind completate de participarea la Sfânta Liturghie, care trebuie să devină centrul vieții noastre duhovnicești.

La final, părintele paroh i-a prezentat credincioșilor prezenți pe preoții coslujitori, având în vedere că au fost pentru prima dată în această biserică, manifestându-și speranța că această primă împreună-slujire a fost doar un prim pas, revenind în mijlocul românilor din această parte a Madridului.