Icoana – termen împrumutat din limba greacă eikon, care semnifică imagine, ce este nimic altceva decât reprezentarea firească a lui Dumnezeu, a Maicii Domnului și a tuturor sfinților. Icoana este Cartea Cărților, Biblia deschisă tuturor creștinilor ortodocși.
Originea acestei arte populare din România este legată de dezvoltarea acestei tehnici în alte țări europene, ca în special în ținutul Boemiei (recunoscută astăzi și din vechime prin calitatea superioară a sticlei și a cristalului) și Austria, ce a ajuns pe teritoriul nostru prin ocupația Austro-ungară, care apoi s-a răspândit și în zonele limitrofe ale frontierei Transilvaniei, precum și în nordul Olteniei și Munteniei, iar mai târziu în nordul Moldovei.
Ținând cont că execuția unei icoane ortodoxe clasice, cunoscută ca icoană pe lemn, era mult mai costisitoare și presupunea un preț elevat, dar și cunoștințe tehnice și artistice ale acesteia, icoana pe sticlă și-a găsit locația în casele țărănești, dar și în multe biserici din mediul rural unde bugetul era mai modest și erau mai puțin exigenți cu calitatea artistică.
Răspândirea icoanei pe sticlă se datorează tehnicii sale bazată pe copierea unui model, acesta necerând o pregătire îndelungată precum în cazul picturii pe lemn. Dacă la început icoanele pe sticlă erau considerate mai mult imagini religioase, cu timpul ele devin simbol național prin amploarea producției în masă. Rezonanța estetică o capătă datorită interioarelor țăranești bogat decorate, unde icoana are funcție complexă, ca element de decor și ca obiect de cult. Icoana pe sticlă este atât de contemporană precum era în trecut, aceasta trăsătură se datorează schematizării, sintetizării formei, unde imaginea este reținută doar în elementul esențial. O mare importanță o are linia desenului, care dealtfel este protagonista icoanei pe sticlă, este elementul principal care definește valoarea artistică a acesteia. Această unduire și modulare de la linie subțire la linie groasă, ce revine apoi la subțire care face ca forma anatomică cât și perspectiva să fie ignorată și să treacă într-un plan secund, nemaiavând importanță vizuală.
Raportate la idealul de frumusețe al epocii, nerespectarea anatomiei umane și nici legile perspectivei liniare, erau mai degrabă considerate kitsch-uri ale epocii, ajungând să fie interzisă comercializarea lor în Transilvania, prin decret ministerial, în 1890.
Ca element estetic, icoana pe sticlă este apreciată integral pe teritoriul României, care, din păcate, este privită doar ca obiect decorativ, valoarea artistică este în mod cert legată de trăirile fizice și spirituale ale tradiției creștine ortodoxe ale țării noastre. Această valoare ca obiect decorativ nu este deloc greșită, deoarece, conform Sfintelor Sinoade Ecumenice, se stabilesc canoane exacte pentru execuția icoanelor creștin-ortodoxe, unde se arată ca stil icoana ortodoxă bizantină, concepută și realizată pentru a transmite cât se poate de complet și convingător conținutul și mesajul acesteia, „icoana rămâne un mijloc de comunicare a lui Hristos din planul invizibil cu noi cei aflați în lumea materială”. Icoana pe sticlă având în trecut o importantă de cult, datorită modestiei și lipsei unui canon exigent, în timp ce în prezent are mai mult valoare istorică, sentimentală și decorativă, cu toate că este utilizată ca o carte deschisă, unde imaginea biblică este esențială vieții contemporane.
Diverși pictori contemporani au fost inspirați de desenele infantile deoarece această pictură naivă, dezinvoltă, este plină de expresivitate estetică; de aceea icoana pe sticlă, ca artă populară, este atât de apreciată în zilele noastre de toate clasele social-culturale.
La parohia „Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian” din Vitoria-Gasteiz, unde este și Protopopiatul unei părți din nordul Spaniei, la inițiativa părintelui protopop Radu Ursu și a profesorului și pictorului Iulian Grădinaru, s-a înființat un atelier de pictură de icoane pe sticlă, unde protagoniști sunt copiii parohiei, cu vârste între 8 și 14 ani, care, entuziasmați de tradiția creștin populară românească, au realizat primele lor creații încă din primavara anului 2012.
Acești mici mari iconari ai parohiei din Vitoria, nu sunt mai prejos decat acei mesșteșugari ai trecutului care își vindeau picturile pe sticlă prin târguri. Ținând cont că arta icoanelor pe sticlă este una populară, gradul de naivitate a reprezentării formelor reale, naturale este destul de mare, nefiind executate de pictori cu o pregătire academică elevată. Desenul este stângaci, dar, în același timp, prin repetiția aceluiași subiect, se ajungea la o perfecționare a stilului cât și a calității estetice a picturii. De aceea, putem spune că o astfel de pictură este perfect înțeleasă și acceptată de cei mici. Este de apreciat că în prezent copiii parohiei din Vitoria-Gasteiz nu s-au lăsat în totalitate acaparați de evoluția informatică a societății actuale și au contribuit la continuitatea unei tradiții populare românești și promovarea ei în diaspora.
Folosirea marker-ului cu cerneală insolubilă în apă, cât și a clasicului toc stilografic în detrimentul expresivității liniei (care, după părerea mea, reduce valoarea artistică a unei icoane pe sticlă), este utilizat de majoritatea noilor iconari, ce se limitează în a copia în mod deliberat incorect și mecanic desenul, care ar trebui să fie pilonul întregii compoziții. Putem vedea că puțini acceptă utilizarea pensulei pentru redarea expresivității originale a liniei (linie groasă și linie subțire).
În atelierul parohiei din Vitoria se utilizează tehnica originală (cea corectă), cea a „costruirii” desenului cu ajutorul pensulei; această tehnică, ce este și cea mai expresivă, este mai greu de realizat, dar prin eforturi și o bună utilizare a pensulei cu păr natural, în scurt timp copiii au reușit să înțeleagă calitatea desenului făcut bine. Utilizarea corectă a părului pensulei este soluția oficială a unei noi icoane, care constă în descărcarea surplusului de tuș negru, pentru a obține un vârf perfect aliniat, așezarea cozii pensulei în direcția executării liniei și trasarea ei dintr-un singur gest continuu și neîntrerupt, de la stânga spre dreapta sau de sus în jos. Este greu de realizat la o primă încercare, mai ales dacă suntem privați de anumite afinități artistico-plastice. Este același efort gestual ca și la învățarea scrierii literelor, unde elementele preliminare erau executarea liniuțelor, bastonașelor, semicercurilor etc.
Maeștrii iconari ajungeau la asemenea performanțe însuși prin repetiția constantă a motivelor.
Această idee de reunire a tinerilor într-un cerc al protectoratului parohial și supervizată de dragostea dumnezeiască, a dat motiv de bucurie sufleteasca părinților, dar și vizitatorilor la hramul bisericii din Vitoria-Gasteiz, Sfinții Cosma și Damian, sărbătorit din 2002, la data de 1 noiembrie, care au delectat frumusețea reprezentării divine prin mâinile micilor creștini ortodocși. În data de 1 decembrie 2012, cu ocazia festivității Zilei Naționale a României, în incinta Consulatului General Român din Bilbao, a fost instalată o expoziție cu 15 icoane pe sticlă ale copiilor din parohia Vitoria-Gasteiz. Spre surpriza tuturor, copiii atelierului de icoane pe sticlă au fost premiați „pentru efortulul artistic și promovarea valorilor românești în Spania”, de însăși Excelența sa Doamna Consul General Monica-Mihaela Știrbu, cu diplome, dulciuri, cărți în limba română, materiale pentru pictură și cu aplauzele celor prezenți la festivitate și au fost încurajați pentru continuarea activității.
Iulian Gradinaru
http://obispadoortodoxo.es/index.php/decembrie-2012/449-micii-iconari-de-la-vitoria-gasteiz#sigProId937201c919