Sfințirea locașului de închinare din Torrejon de Ardoz, Spania

A doua zi de Crăciun a venit anul acesta cu un plus de bucurie duhovnicească pentru credincioșii ortodocși români din Torrejon de Ardoz, Spania, care au primit, după cum o mărturisesc ei înșiși, cel mai frumos dar la aceste sărbători: să-și vadă locașul de închinare sfințit. Deși a fost zi lucrătoare în Spania, mai bine de 250 de oameni au luat parte la slujba de sfințire urmată de Sfânta Liturghie arhierească, săvârșite de doi ierarhi, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Spaniei și Portugaliei, și Preasfințitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Slujba de sfințire a început la ora 9.00, în rânduială fiind cuprinse stropirea cu apă sfințită, ungerea pereților cu Sfântul și Marele Mir, dar în primul rând îmbrăcarea și pecetluirea Sfintei Mese, în piciorul căreia au fost așezate sfinte moaște și hrisovul.

Fiecare moment din slujba de sfințire a bisericii are o însemnătate deosebită, la fel ca locul desfășurării, pe Sfânta Masă aflându-se în permanență Trupul și Sângele Mantuitorului Iisus Hristos.

Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Spaniei și Portugaliei, a adus explicații în cuvântul adresat la final: „Biserica nu este altceva decât casa Domnului, Dumnezeului nostru Celui ceresc, care șade pe tronul slavei. Iată, Dumnezeul nostru, Care este necuprins, încape și se sălășluiește în clădiri făcute de mâini omenești, care sunt bisericile. Noi suntem românii din diaspora, suntem românii care am ieșit ca odinioară Avram din casa părintelui nostru și ne-am îndreptat spre un ținut pe care nu l-am cunoscut majoritatea dintre noi.

Să știți că biserica nu este altceva decât un colț de rai, sau, cum spunea părintele Tofil Părăian, este tinda raiului, așadar dacă dorim să ne mântuim suntem obligați, aș spune, să trecem prin tindă. Sfânta Masă pe care am sfințit-o astăzi simbolizează mormântul în care a fost îngropat Hristos; ați văzut că mai întâi am spalat piatra Sfintei Mese, la fel cum se spală trupurile celor adormiți, apoi am uns piatra altarului cu mir, cu Sfântul și Marele Mir, la fel cum în vremea Mântuitorului se ungeau cu mirodenii trupurile celor adormiți și pe urmă am înfășurat-o în giulgiu, la fel cum se făcea cu trupurile celor adormiți. Deci, Sfânta Masă este mormântul Domnului, Care s-a arătat mai minunat și mai luminat decât cerurile, pentru că din mormânt a înviat Domnul, din mormânt a ieșit lumina cea pururea fiitoare, cea necreată a lui Dumnezeu, lumina în care s-au creat toate”.

Preasfințitul Părinte Timotei a arătat și simbolistica Proscomidiarului din Sfântul Altar, unde se aduc darurile credincioșilor, care amintește de peștera în care s-a născut Mântuitorul nostru Iisus Hristos. De asemenea, ierarhul a argumentat deschiderea altarului tuturor oamenilor în ziua de sfințire a bisericii. Este singura zi în care accesul în Sfântul Altar le este permis și celor de parte feminină, toți aceia care fac acest lucru asemânându-se cu femeile mironosițe, care au mers să ungă trupul Domnului la mormânt, găsind mormântul gol. Noi, astăzi, găsim, însă, biserica plină.

De asemenea, Preasfințitul Timotei le-a adresat cuvinte de mulțumire celor care au contribuit la amenajarea acestui locaș „de închinare și de pomenire”, așa cum a scris și în Hrisov, precum și tuturor credincioșilor români care formează această comunitate din Torrejon de Ardoz, pe care i-a asemănat cu mucenicii care s-au jerftit pentru Hristos.

După slujba de sfințire a bisericii s-a slujit Sfânta Liturghie arhierească, cei doi ierarhi, Preasfințitul Episcop Timotei și Preasfințitul Episcop-vicar Varsanufie Prahoveanul, fiind înconjurați de mai mulți preoți și diaconi.

În această zi, a doua zi de Crăciun, noi prăznuim Soborul Maicii Domnului, cea prin care a venit în lume, în chip minunat, Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Despre sfințenia Fecioarei Maria, dar și despre puterea ei mijlocitoare cître Fiul Său și Tatăl nostru Cel ceresc a vorbit în cuvântul de învățătură Preasfințitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor: „Maica Domnului a fost prezentă lângă Fiul Ei și L-a ținut în brațe pe Cel care ține în brațele Sale cerul și pământul, L-a mângâiat pe Cel care mângâie poporul lui Dumnezeu cu mângâierea Duhului Sfânt și L-a împărtășit lumii, prin nașterea sa, pe Cel ce ne împărtășește pe noi cu Trupul și Sângele Său”.

Prezența Preasfințitului Varsanufie la Torrejon de Ardoz, cu binecuvântarea Patriarhului României, este o dovadă a purtării de grijă a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru toți românii, din toate locurile.

Din soborul care a slujit azi au făcut parte părintele Aurel Nae de la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Zaragoza, părintele Emilian Geabana din Parohia „Sfântul Cuvios Ioan Casian” Guadalajara, părintele Alexandru Tothăzan din Parohia „Sfinții și Drepții Părinți Ioachim și Ana” San Sebastian de los Reyes, părintele Grigore Pană din Parohia „Întâmpinarea Domnului” Mejorada del Campo, părintele Sebastian Hîrț din Parohia „Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop” Villarejo de Salvanes, preotul paroh Mihai Cătălin Savu din Torrejon de Ardoz, părintele diacon Claudiu Nicoară, secretarul administrativ al Episcopiei Spaniei și Portugaliei, și părintele diacon Marian Trăilă din Parohia Torrejon de Ardoz.

Printre mulțimea de credincioși care au luat parte la sfintele slujbe s-au numărat și reprezentanți ai autorităților; îi amintim pe consulul României la Ciudad Real, domnul Liviu Popa, și pe consilierul Anamaria Almășan de la Ambasada României la Madrid, dar și reprezentanți ai Bisericii Catolice din Torrejon de Ardoz.

La final, preotul paroh Mihai Cătălin Savu a adresat mulțumiri tuturor, arătând importanța de a avea un locaș de închinare pentru românii îndepărtați de țara lor, mulțumind, totodată, celor doi ierarhi, Preasfințitului Timotei, chiriarhul locului, și Preasfințitului Varsanufie, cu care a fost coleg pe calea studiilor teologice.

Părintele Savu a fost numit preot al Parohiei „Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon” Torrejon de Ardoz la 1 noiembrie 2009, când a fost întemeiată această parohie, primind spre misiune organizarea comunității de români din acest oraș. Iată că, în doar doi ani, a reușit, prin buna colaborare cu autoritățile locale și cu asociațiile de români, să aibă o biserică în care românii să participe la sfintele slujbe, dar și la diverse activități religioase și culturale organizate cu diferite ocazii.

Parohia numără aproximativ 7 mii de români ortodocși, pentru care se oficiază în fiecare duminică dimineața Sfânta Liturghie, vinerea, de la ora 20.00, Acatistul Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, ocrotitorul parohiei, iar sâmbăta, de la aceeași oră Vecernia.