Pelerinaj la Sfântul Emilian de la Cogolla - La Rioja

 

 

          Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, în perioada 9 - 10 martie 2024 credincioșii din zona Madridului, însoțiți de PCuv. Ierom. Arsenie Baltă, consilier cultural eparhial, au efectuat un pelerinaj la unul dintre cei mai importanți sfinți ai peninsulei iberice, și primul ocrotitor duhovnicesc al Spaniei: Sf. Cuvios Emilian de la Cogolla (sau San Millán de la Cogolla cum este cunoscut în limba spaniolă). Acest sfânt a trăit în secolul al V-lea, în regiunea La Rioja, devenind ucenicul unui pustnic cu viața îmbunătățită, San Felices, de la care deprinde viața eremitică. După moartea duhovnicului său, Sf. Emilian întemeiază o mănăstire într-o vale muntoasă, care îi poartă numele în zilele noastre, Mănăstirea de la Suso. Această mănăstire a fost activă până în secolul al XIX-lea, când guvernatorul regiunii i-a alungat pe călugări, iar mănăstirea a intrat în proprietatea statului, astăzi fiind doar un sit arheologic deosebit de important pentru istoria, cultura și spiritualitatea poporului spaniol. Nu după mult timp de la întemeierea Mănăstirii Suso, ucenici ai sfântului Emilian întemeiază o a doua mănăstire puțin mai jos față de Suso, într-o zonă mult mai accesibilă, dându-i numele Mănăstirea de la Yuso. În această mănăstire a continuat viața monastică neîntrerupt până în zilele noastre. Ambele mănăstiri fac parte din patrimoniul mondial UNESCO.

             Primul popas al pelerinilor a fost la Catedrala Santa Maria din Burgos, o catedrală episcopală, care datează din secolul al XIII-lea, fiind singura catedrală parte a patrimoniului UNESCO de sine, fără a fi parte a unui complex istoric și cultural, cum este cazul celorlalte catedrale istorice. În această catedrală, pe lângă frumoasele ornamente gotice și picturi, pelerinii au avut bucuria de a vedea și o relicvă importantă: un spin din coroana Mântuitorului. După catedrală s-a vizitat și biserica San Esteban (Sf. Ștefan) în care se află expuse numeroase obiecte de artă sacră. 

               Mănăstirea Yuso și locul de naștere a limbii castellane, limba literară spaniolă. În acest loc au fost scrise primele poeme în limba devenită ulterior limba oficială a Spaniei. În această mănăstire se află și sfintele moaște ale Sfântului Emilian.

                 La această mănăstire pelerinii veniți de la Madrid s-au reunit cu grupul pelerinilor veniți din Parohia Sfânta TreimeLogroño I.

                 Mănăstirea Suso. Locul în care s-a nevoit Sfântul Emilian și unde a trecut la Domnul, aici fiind și mormântul sfântului.

               Prima zi a pelerinajului s-a încheiat cu o cină festivă, la care pelerinii au avut posibilitatea de a degusta și renumitele vinuri de Rioja, cunoscute în întreaga lume.

                A doua zi a pelerinajului a început cu participarea la Dumnezeiasca Liturghie în Parohia Sfânta Treime, din Logroño, unde credincioșii s-au împărtășit cu Sfintele Taine, iar la finalul slujbei s-au bucurat de un moment artistic organizat de copiii școlii parohiale dedicat zilei de 8 martie. În continuare, pelerinii au fost invitați de comunitatea parohiei din Logroño la o agapă festivă. Ultimele popasuri ale pelerinajului au fost la Catedrala orașului Logroño și la Centrul cultural La Rioja, unde se găsesc expuse, printre altele, tablouri de Picasso și Dalí.