PS Teofil de Iberia a slujit în Parohia Aranda de Duero

 

 

           În Duminica vameșului și a fariseului, a XXXIII-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, a slujit Dumnezeiasca Liturghie în Parohia Sf. Sfințit Mc. Policarp, din Aranda de Duero, care și-a sărbătorit în această zi hramul în mod festiv. Alături de Ierarh au slujit PC Părinte Markus Muller, parohul comunității, PCuv. Ierom. Nicolae Danco, PCuv. Arhid. Casian Nemet și PC Diac. Iulian. În seara precedentă Preasfinția Sa a săvârșit Taina Sfântului Maslu în mijlocul acestei comunități. 

         Astăzi începe o nouă perioadă a anului bisericesc, așa numita perioadă a Triodului. Este un timp de pregătire pentru marele praznic al Învierii Domnului, un timp,  pe care, dacă îl vom petrece cu folos, învierea Domnului va deveni și învierea noastră lăuntrică. Sunt trei lucruri pe care aș dori să le subliniez și să le reținem, în această sfântă zi, unul din Apostol și două din Sfânta Evanghelie. Din Apostol aș vrea să reținem faptul că este cu neputință a trăi viața creștină fără pătimire, și fără cruce. Viața Sfântului Sfințit Mucenic Policarp, ocrotitorul Parohiei dumneavoastră, întărește cu prisosință acest adevăr. Apoi, din Sfânta Evanghelie, mai întâi, aș dori să observăm pericolul mulțumirii de sine. Ea este un rod al mândriei, ducându-l pe om la adorarea de sine și nu la adorarea lui Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care rugăciunea fariseului nu a fost bineplăcută înaintea Domnului. Al doilea lucru pe care aș dori să îl reținem din Sfânta Evanghelie, este osândirea de sine. Vameșul s-a întors mai îndreptat la casa sa, pentru că s-a osândit pe sine, cerând cu smerenie mila lui Dumnezeu. Dacă ne osândim noi singuri, nu vom mai fi judecați încă o dată de către Dreptul Judecător, a evidențiat Preasfinția Sa în predica rostită.

            La finalul slujbei copiii școlii parohiale au susținut un concert de cântece religioase, apoi Părintele Markus a mulțumit Preasfințitului Părinte Teofil de Iberia pentru vizită și slujire.