ADUNAREA EPARHIALĂ A EORSP 2024

 

 

 

          Joi, 25 ianuarie a.c., la Centrul eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei a avut loc ședința Adunării Eparhiale, prezidată de Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei. Evenimentul a debutat cu Dumnezeiasca Liturghie, urmată de Slujba de Te Deum săvârșită de Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei.

              La ședința din acest an au participat: Excelența Sa, dl. George Bologan, ambasadorul României în Regatul Spaniei, care a ținut o alocuțiune în semn de apreciere și rămas bun la încheierea mandatului său în Spania, și dl. ministru Gheorghe Cârciu, secretar de stat pentru Departamentul Românilor de Pretutindeni. În semn de apreciere pentru buna colaborare dintre EORSP și Ambasada României în Regatul Spaniei Preasfințitul Părinte Timotei i-a oferit domnului ambasador George Bologan Ordinul Sfântul Iacob cel Mare, iar Excelența Sa i-a oferit Preasfințitului Părinte Timotei Diploma de Excelență pentru merite deosebite.   

           Ședința a continuat cu prezentarea raportului general al dărilor de seamă pentru anul 2023, din care reiese că la finele anului în Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei funcționau 140 de parohii, deservite de 158 de preoți și 10 diaconi. S-au săvârșit 3274 de botezuri, 653 de cununii și 318 înmormântări. De asemenea, au fost săvârșite 52 de primiri la ortodoxie și 21 de reveniri la ortodoxie.

                În plan misionar-pastoral în anul 2023 s-au organizat în peste 83% dintre parohii activității cu copiii și tinerii, prin intermediul școlilor parohial, taberelor de spiritualitate ortodoxă, activități ale Asociației Nepsis España, și altele.

               La sectorul cultural au fost raportate principalele evenimente desfășurate în anul 2023: peste 20 de conferințe tematice; aparițiile editoriale; colaborarea cu instituțiile culturale de stat, precum și prezența pe platformele social-media prin care se face cunoscută întreaga activitate a eparhiei noastre.

           Prin sectorul social-filantropic s-a făcut cunoscut că în Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei s-au cheltuit peste 370.000 de euro în activități filantropice, s-au distribuit peste 5.400 kg de haine și 27.000 kg de alimente persoanelor aflate în dificultăți.

             După prezentarea raportului de activitate, dl. ministru Gheorghe Cârciu s-a adresat membrilor Adunării Eparhiale, exprimându-și bucuria pentru buna colaborare dintre parohiile eparhiei noastre și Departamentul Românilor de Pretutindeni pentru binele comunităților de români aflate în Peninsula Iberică.

              La final Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia a susținut o meditație duhovnicească bazată pe exemplul vameșului Zaheu, convertit de dragoste Mântuitorului nostru Iisus Hristos pentru fiecare om.