În prima zi din anul 2024, de Praznicul Tăierii Împrejur a Domnului și pomenirea Sf. Ier. Vasile cel Mare, Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, a slujit Dumnezeiasca Liturghie în Paraclisul Sf. Cuv. Ioanichie cel Nou, din incinta Mănăstirii Nașterea Domnului, din Cenicientos.
Au trecut opt zile de la Nașterea Domnului, și astăzi prăznuim Tăierea împrejur a Mântuitorului Hristos. Un praznic al smereniei, la care Îl vedem pe Dătătorul Legii împlinind Legea. Dumnezeu nu ne cere ceva, fără să facă El mai întâi.
Tot astăzi îl pomenim și pe Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, o pildă de viață trăită în post, rugăciune și adâncă teologhisire, dar și în slujirea smerită a semenilor. În prima zi a Anului Nou, ne va fi de mare folos, să învățăm de la Mântuitorul Hristos să nu cerem nimănui, ceva ce nu facem noi mai întâi, iar de la Sfântul Vasile cel Mare, să învățăm să împletim munca cu rugăciunea, nefăcând niciodată lucruri asupra cărora nu putem cere binecuvântarea lui Dumnezeu, a evidențiat Preasfinția Sa în cuvântul de învățătură.