LITURGHIE ARHIEREASCĂ ÎN PAROHIA VALDEMORO

 

 

      În a II-a Duminică din Postul Mare, a Sf. Ier. Grigorie Palama, Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, a slujit Dumnezeiasca Liturghie în Parohia Sf. Mărturisitori Visarion, Sofronie și Oprea, din Valdemoro. Alături de Ierarh au slujit PC. Părinte Dorin Sas, Consilier cultural, PC. Părinte Vasile Ilie, preot misionar și PCuv. Părinte Arhidiacon Casian Nemet. 

       În cuvântul de învățătură rostit după lectura evanghelică, Preasfinția Sa a tâlcuit minunea vindecării slăbănogului din Capernaum, dând trei motive pentru a merge cât mai des la biserică.

         Evanghelia acestei duminici ne oferă cel puțin trei motive, pentru a merge la biserică duminica și în sărbători.

     Primul motiv este ascultarea cuvântului lui Dumnezeu. Ori de câte ori era înconjurat de mulțimi de oameni, Domnul Hristos le propovăduia cuvântul lui Dumnezeu. La fel face și astăzi, atunci când ne adunăm în numele Lui, la sfintele slujbe. Prin glasul slujitorului Său ne vestește și nouă cuvântul vieții veșnice. Dacă vom nesocoti cuvântul Domnului, nu vom avea lumina vieții și vom trăi într-o continuă înșelare.

        Al doilea motiv este iertarea păcatelor. Slăbănogul a primit mai întâi iertarea păcatelor și mai apoi vindecarea trupească. Dacă ne dorim sănătatea trupească se cade să o căutăm mai întâi pe cea duhovnicească. Doar Hristos poate să ne ierte păcatele, prin pocăință și spovedanie în fața preotului duhovnic, pentru că doar El și-a dat viața pentru noi pe Golgota.

       Un al treilea motiv de a merge la biserică este mijlocirea în rugăciune. Hristos a dat iertare și vindecare slăbănogului pentru credința și dragostea prietenilor săi. În totdeauna, când venim la biserică, să punem înaintea Domnului pe toți cei dragi, și să cerem din inimă să se reverse peste toți dumnezeiescul har.
Fără această energie necreată, care izvorăște din Dumnezeu, așa cum ne învață Sf. Grigorie Palama, astăzi pomenit, mântuirea și cunoașterea lui Dumnezeu sunt imposibile.

        Elevii Școlii Parohiale Sf. Mărturisitori Valdemoro, coordonați de doamna Alexandra Maria Anicăi, secondată de doamnele Florica Feraru și  Viorica Bobocea, au susținut un montaj literar artistic dedicat Zilei Mamei, la chitară a interpretat Claudia Șimon.

         La final, fiecare doamnă și domnișoară prezentă a primit câte o floare, iar Preasfințitul Părinte Teofil a primit în dar o icoana cu chipul Maicii Domnului din partea comunității parohiale.