TAINA SFÂNTULUI MASLU LA SANTAREM

 

    În seara zilei de 5 martie a.c., Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, a săvârșit Taina Sfântului Maslu în Parohia Înălțarea Domnului, din Santarem, Portugalia.

    Împreună cu Ierarhul au slujit PC. Părinte Protopop Florentin Dobrescu, PC. Părinte Florin Ciurean, parohul comunității și PC. Părinte Adrian Adam, preot misionar.

    Astăzi am prăznuit biruința dreptei credințe asupra ereziilor, ultima fiind erezia iconoclastă. Sfinții Părinți au statornicit că icoana nu este un idol ci o fereastră către Dumnezeu. Noi putem zugrăvi icoane pentru că Însuși Domnul Hristos S-a făcut icoana văzută a lui Dumnezeu Celui Nevăzut, dar, în același timp, chipul Său este și adevăratul nostru chip. Nevoința Postului Mare nu este alta decât aceea de a deveni, fiecare dintre noi, icoane vii ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos, a evidențiat Preasfinția Sa în cuvântul de învățătură.

     La final, Părintele Florin a mulțumit Preasfinției Sale pentru vizita și slujirea în mijlocul comunității din Santarem, de asemenea, a mulțumit părinților împreună-slujitori și tuturor credincioșilor prezenți.