În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, 19 februarie a.c., Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a slujit Dumnezeiasca Liturghie în Parohia Sfânta Treime, din Logroño.
Alături de Ierarh au slujit Preacuviosul Părinte Arhidiacon Spiridon Burlacu, Consilier economic eparhial, Preacucernicul Părinte Ioan Cupșa, de la Parohia Logroño II și Preacucernicul Părinte Ilie Daniel Maniu, parohul comunității. La slujbă a fost prezent și Consulul General de la Bilbao, Domnul Marian Popescu, iar din partea primăriei au fost prezenți Domnul Kilian Cruz-Dunne, viceprimar, și Domnul Ivan Reinares, consilier de servicii sociale și dezvoltare comunitară.
Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne-a pregătit nouă oamenilor o împărăție veșnică, și a pregătit-o, nu după ce omul a căzut în păcat, ci Dumnezeu ne-a pregătit această împărăție încă de la întemeierea lumii. Aceasta ne dă de înțeles că Dumnezeu l-a creat pe om ca să trăiască veșnic, bucurându-se de împărăția veșnică pregătită lui. Adam și Eva s-au bucurat de această împărăție până când au săvârșit păcatul neascultării, păcat care îl desparte pe om de Dumnezeu. Mântuitorul Hristos ne dă exemplu de ascultare atunci când Dumnezeu Tatăl Îl trimite în lume, Dumnezeu Fiul făcându-Se ascultător Tatălui până la moartea pe cruce, iar această ascultare ne-a redeschis Raiul. Făcându-ne ascultători ne arătăm iubirea față de cel pe care îl ascultăm, iar ascultarea noastră de Dumnezeu se manifestă prin purtarea de grijă față de aproapele nostru, căci toată judecata lui Dumnezeu se limitează la cum ne-am comportat noi unii cu alții, a evidențiat Preasfinția Sa în cuvântul de învățătură.
La final Părintele Daniel Maniu a mulțumit Preasfinției Sale pentru vizita părintească, domnului consul și tuturor credincioșilor prezenți, în această zi, la slujbă.
http://obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2023/259-februarie/2760-ps-timotei-in-mijlocul-comunitatii-din-logrono#sigProId80ed44656d
