TAINA SFÂNTULUI MASLU ÎN MANZANARES

 

 

 

    Sâmbătă, 1 Octombrie 2022, începând cu ora 18:00, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din filia Manzanares, Spania, unde a oficiat Taina Sfântului Maslu. 
Alături de Ierarh au slujit Preacuviosul Părinte Arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier economic al eparhiei, și Părinții din parohiile învecinate. 

    Preasfinția Sa, în cuvântul de învățătură, a vorbit credincioșilor despre importanța Maicii Domnului în viața duhovnicească. Cea mai reprezentativă icoană a Maicii Domnului, este aceea în care ea Îl ține pe Mântuitorul pe mâna stânga, în dreptul inimii, iar cu mâna dreaptă arată spre Dânsul. Ea, din icoană, ne spune: pe Acesta să-L ascultați. După Mântuitorul, să ne punem nădejdea în Maica Domnului, care se roagă pururea pentru noi;  care ne acoperă pe noi pe toți.

La final, Părintele Ilie Ciurezeanu a mulțumit Preasfințitului Părinte Timotei pentru vizita părintească și slujirea Sfântului Maslu în comunitatea din Manzanares.