Liturghie Arhierească în Duminica a IV-a după Rusalii la Catedrala Eparhială

    Duminică, 18 Iulie 2021, a IV-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală “Intrarea Maicii Domnului în biserică” din Madrid. 
Sub protia Preasfintiei Sale au slujit Preacuviosul Părinte Protosinghel Macarie Bărgăvanu, secretar eparhial, și Părintele Diacon Ionuț Pârlea. 
   În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Timotei a tâlcuit pericopa evanghelică rânduită pentru această duminică, a vindecării slugii sutașului, dându-l pe acesta pildă de credință, de smerenie și de iubire față de aproapele. “Credința sutașului l-a uimit pe Mântuitorul Iisus Hristos, încât a spus că în tot Israelul n-a întâlnit atâta credință. Acesta, păgân fiind, i-a întrecut pe iudei în credință. 
Sutașul s-a socotit pe sine nevrednic ca Mântuitorul să între sub acoperișul casei sale. Hristos n-a intrat în casa Lui, pentru că doar zicând numai cu cuvântul sluga lui s-a vindecat.
Oare Hristos a rămas afară? Nu, Hristos n-a rămas afară, ci a intrat în inima și  în sufletul sutașului. Sutasul nu s-a gândit la persona lui, că ar avea de suferit, că ar putea fi persecutat din pricina credinței sale în Hristos, ci s-a gândit la sluga lui care era bolnavă. S-a gândit și la Hristos, să nu-L pună în situația de a fi criticat de iudei  pentru că intră în casa unui păgân, ci cere ca să spună numai cu cuvântul și se va tămădui sluga sa. Sutașul a ajuns să-l iubească pe aproapele lui mai mult decât pe sine.”