Sâmbătă 26 septembrie 2020, Preasfințitul Părinte Episcop Timotei, al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, a slujit Sfânta Liturghie arhierească în parohia ,,Nașterea Maicii Domnului” din Tortosa.
Alături de preasfinția Sa au slujit: Părintele paroh Ionuț Cristian Ilie, Părintele Diacon Lucian și Părintele Arhidiacon Spiridon, de la Centrul Eparhial.
Cu acest prilej au fost binecuvântate lucrările de amenajare și înfrumusețare a bisericii parohiale și a sfințit catapeteasma bisericii.
În cuvântul de învățătură ierarhul le-a vorbit credincioșilor despre trăirea vieții ca anticipare a Împărăției lui Dumnezeu, punându-ne nădejdea în purtarea de grijă a Domnului și nu în judecata oamenilor. Totodată le-a vorbit credincioșilor și despre semnificația și parcursul istoric al iconostasului în Biserică.
La sfârșitul slujbei, Preasfințitul Timotei a acordat Părintelui paroh Ionuț Cristian rangul de iconom și Diplome de recunoștință credincioșilor care au susținut lucrările de amenajare și pictură a catapetesmei bisericii parohiale, ca semn al prețuirii și binecuvântării Preasfinției Sale.
La final, Părintele paroh i-a mulțumit Preasfințitului Timotei pentru binecuvântare și i-a oferit în dar, din partea credincioșilor, o icoană pictată reprezentându-i pe Sfânții Apostoli Iacov și Timotei, în semn de prețuire pentru purtarea de grijă și aducere aminte de această binecuvântată zi din viața parohiei.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Pr. Ionuț Cristian Ilie