În ziua de marţi, 29 octombrie 2019, a avut loc în biserica Parohiei „Sf. Mare Mucenic Pantelimon” - Torrejón de Ardoz, întrunirea preoţilor Protopopiatului Madrid Est.
Au fost prezenţi preoţii protopopiatului, după cum urmează:
Pr. Adrian Pintea, din Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” - Alcalá de Henares;
Pr. Ioan Ciprian Farcaş, din Parohia „Sfântul Apostol Andrei” - Arganda del Rey;
Pr. George Cimpoca, din Parohia “Sfântul Nectarie Taumaturgul” - Coslada;
Pr. Emilian Geabana, din Parohia „Sfântul Cuvios Ioan Casian” - Guadalajara;
Pr. Sergiu Adrian Covaci, din Parohia „Întâmpinarea Domnului” - Mejorada del Campo;
Pr. Mihai Cătălin Savu, din Parohia „Sf. Mare Mucenic Pantelimon” - Torrejón de Ardoz;
Pr. Vadim Patrinica, din Parohia “Sf. Mare Mucenic Mercurie” - Vicalvaro;
Pr. Ioan Sebastian Hârţ, din Parohia „Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop” - Villarejo de Salvanés.
La începutul zilei a fost săvârşită Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, urmată de conferinţa propriu-zisă, a cărei temă propusă a fost „Satul tradiţional românesc - model de comunitate şi comuniune”, susţinătorul ei fiind Pc. Pr. Consilier administrativ-bisericesc, Ioan Ciprian Farcaş, din Parohia „Sfântul Apostol Andrei” - Arganda del Rey.
În debutul conferinţei, PC Părinte Protoiereu a amintit celor prezenţi că în data de 29 octombrie 2019 se împlinesc 10 ani de la mutarea la Domnul a părintelui Teofil Părăian, elogiind în puţine cuvinte personalitatea marelui duhovnic; apoi a făcut cunoscute noile hotărâri ale Sinodului Bisericii Ortodoxe Române, dintre care una se referă la pastoraţia în diaspora: declararea anului 2021, în Patriarhia Română, ca „Anul omagial al pastoraţiei românilor din afara României” şi „Anul comemorativ al celor adormiţi în Domnul; valoarea liturgică şi culturală a cimitirelor”.
Revenind la tema conferinţei, părintele protoiereu a prefaţat întrunirea cu un scurt medalion despre viaţa şi activitatea celor doi patriarhi omagiaţi anul acesta: Nicodim Munteanu şi Iustin Moisescu.
Patriarhul Nicodim Munteanu, născut la 6 decembrie 1865, în satul Pipirig, judeţul Neamţ (primind la botez numele de Nicolae), a fost ucenicul de suflet al mitropolitului sfânt Iosif Naniescu (cel milostiv), cu pomenirea la 26 ianuarie. A urmat cursurile Seminarului Teologic „Veniamin Costachi“ de la Socola (Iaşi), ale Academiei Teologice din Kiev şi a fost, pe rând: vicar al Mitropoliei Moldovei, arhimandrit de scaun la Dunărea de Jos, director al Seminarului "Sf. Andrei" din Galaţi (1903 – 1909), arhiereu cu titlul de "Băcăuanul" (1909), locţiitor de arhiepiscop al Chişinăului şi Hotinului, cu sarcina de a reorganiza Biserica din această provincie românească (1918), mitropolit al Moldovei (din 23 ianuarie 1935) şi patriarh al Bisericii Ortodoxe Române ( din 30 iunie 1939 până la 27 februarie 1948, data mutării sale la Domnul). Datorită operei sale cărturăreşti, a fost ales membru de onoare al Academiei Române, la data de 15 octombrie 1918, iar Universitatea din Cernăuţi l-a proclamat "doctor honoris causa". În perioada cât a fost stareţ la Neamţ (1923-1935) a primit în obştea mănăstirii pe tânărul Ilie Iacob, ulterior monahul Ioan şi apoi Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ, Noul Hozevit.
Patriarhul Iustin Moisescu s-a născut la 5 martie 1910, părinţii săi fiind Ion Moisescu, învăţător, şi Maria, din Cândeşti – Argeş. Patriarhul Miron l-a trimis, la doar 20 de ani, după absolvirea Seminarului Teologic de la Câmpulung, la studii în Atena, în anul 1930. La vârsta de doar 27 de ani obţine titlul academic de doctor în teologie. Teza redactată în limba greacă a fost: Evagrie Ponticul: Viaţa şi Opera.
În anul 1956, murind Mitropolitul Ardealului Nicolae Bălan, primeşte tunderea în monahism, la 46 de ani. Este hirotonit la Bucureşti, la 23 februarie 1956, diacon de către episcopul-vicar patriarhal Teoctist Arăpaşu, a doua zi episcopul-vicar patriarhal, Antim Nica, hirotonindu-l preot. La data de 26 februarie 1956, Adunarea Naţională Bisericească l-a ales arhiepiscop al Sibiului şi mitropolit al Ardealului, demnitate pe care a ocupat-o doar 10 luni, pentru că, trecând la cele veşnice Mitropolitul Sebastian Rusan, Iustin Moisescu devine Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Sucevei, la 10 ianuarie 1957. În Moldova, ca mitropolit, a lucrat timp de 20 de ani, o perioadă complicată şi grea pentru viaţa Bisericii. Regimul comunist ateu era în plină ofensivă, iar funestul Decret 410 din 28 octombrie 1959 avea să lovească la rădăcină mănăstirile: din aproape 10.000 de călugări şi călugăriţe nu mai rămâneau în chinovii decât un număr foarte mic de vieţuitori. La 12 iunie 1977 este ales arhiepiscop al Bucureştilor, mitropolit al Ungrovlahiei şi patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind înscăunat în Catedrala Patriarhală din Bucureşti, la 19 iunie 1977 şi păstorind până la moarte (1986). Printre multele lucrări, demne de amintit sunt: înfiinţarea strălucitei serii editoriale: Părinţi şi Scriitori Bisericeşti şi împiedicarea demolării Bisericii Sfântului Gheorghe Nou, ctitorie a Voievodului Constantin Brâncoveanu.
Din prezentarea temei de către Pc. Pr. Consilier administrativ-bisericesc, Ioan Ciprian Farcaş, şi din luările de cuvânt ulterioare am reţinut câteva aspecte pe care am considerat să le menţionez:
1. Este realist să vorbim astăzi despre satul românesc de odinioară? Cu siguranţă, da. El este pentru mulţi dintre noi satul copilăriei, al părinţilor, al bunicilor, al înaintaşilor, al moşilor şi strămoşilor noştri. Satul românesc este pentru fiecare dintre noi un loc al rădăcinilor, al credinţei şi al tradiţiei. Unii dintre noi, în primii ani de pastoraţie, am săvârşit Dumnezeiasca Liturghie şi ne-am rugat în aceleaşi sfinte locaşuri ca strămoşii noştri de demult. Apoi, majoritatea parohiilor şi mănăstirilor ortodoxe din România se află în mediul rural. Aşa cum a fost întotdeauna, Biserica noastră este legată organic de satul românesc de munte, de deal sau de câmpie. Comunităţile săteşti alcătuiesc parohiile ortodoxe din localităţile respective. Sunt sate în care lipsesc alte instituţii publice, fiind deservite de centrele comunale, însă unde prezenţa locaşurilor de cult aduce ocrotire duhovnicească, mângâiere şi speranţă. Inclusiv în diaspora, cel puţin comunităţile din Spania sunt formate în marea majoritate din oameni născuţi, crescuţi, formaţi şi educaţi în vatra satului.
2. Satul românesc este păstrător fidel al tradiţiei bisericeşti şi culturii naţionale, fiind de-a lungul timpului spaţiul în care s-au dezvoltat şi s-au desăvârşit valorile spirituale, culturale şi morale ale neamului. Satul a fost dintotdeauna patria mică a fiecărui ţăran.
3. Cuvântul „sat” are o anumită reprezentare, care trimite la arhaic, la un anumit stil de viaţă, la o anumită comuniune cu natura şi la un anumit tip de relaţionare între membrii comunităţii. Cea mai importantă valoare transmisă de satul românesc este sentimentul comunităţii. La sat, viaţa este înţeleasă şi ca timp binecuvântat pentru a sfinţi locul în care trăim.
4. În cazul satului românesc s-a format de-a lungul timpului o perspectivă idilică, care îl priveşte ca pe un spaţiu al tradiţiilor, un spaţiu care ar trebui să rămână neschimbat. Cred că cerem prea mult de la satul românesc dacă ne dorim ca el să rămână aşa cum era la începutul secolului trecut. Lumea satului se schimbă, atât din punct de vedere al ritualurilor arhaice, care se află într-o continuă transformare, cât şi din punct de vedere al portului, al modului de viaţă etc. Nu avem dreptul să le cerem locuitorilor satului românesc să trăiască în secolul al 21-lea aşa cum trăiau în acum 200-300 de ani. Ce putem noi să facem este să găsim soluţii pentru ca moştenirea lor culturală să fie păstrată în instituţiile specializate sau chiar în cadrul comunităţilor, dar în forme speciale, în mici muzee locale sau în instituţiii similare şi, în acest fel, să fie transmise mai departe, pentru că reprezintă matricea noastră identitară.
Ultima parte a conferinţei a fost consacrată analizei unor aspecte privind misiunea preoţească în comunităţile noastre, a pregătirii perioadei de post care precede sărbătoarea Naşterii Domnului şi păstrării în bună rânduială a tuturor aspectelor care ţin de viaţa liturgică, gospodărească, administrativă şi economică parohială.
Pr. George Cimpoca, protoiereu