Duminica dinaintea Botezului Domnului la Mănăstirea Cenicientos

    În Duminica dinaintea Botezului Domnului, 3 Ianuarie 2021, Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Nașterea Domnului din localitatea Cenicientos. 
      Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură despre misiunea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul. "El a fost trimis înaintea venirii Mântuitorului Hristos pentru ai pregăti calea. Și în ce fel? Îndemnându-i la pocăință și botezându-i în apele Iordanului. El vedea că nu toți veneau cu sinceritate și-i îndemna să facă semne de adevărată pocăință. Cred că îndemnul este valabil și pentru noi. Trebuie să ne întoarcem cu toată inima către Hristos. Pocăința noastră să fie una lăuntrică. Atunci când simțim un cuget rău să nu îl lăsăm să crească, ci să pomenim numele Lui Hristos și să ne rugăm cu stăruință."
"Sfântul Ioan a avut cuvinte aspre, nu pentru că-i ura pe oameni, ci pentru că îi iubea, își dorea ca toți să se bucure de Dumnezeu. Aceasta se poate numai prin pocăință.  Dacă vom putea să avem pocăință lăuntrică, dacă vom lucra această pocăință în inimă se va vedea în exterior. Acel om nu va mai putea păcătui, simte că păcatul îl desparte de Dumnezeu. Acel om își dorește ca toți să-L cunoască pe Dumnezeu. "