9 decembrie 2018: Festival de colinde în Protopopiatul de Catalunya

Tipărire

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, duminică, 9 decembrie 2018, a avut loc cea de-a VI-a ediție a Festivalului de Colinde ,,Bun ești, Doamne, Bun!” organizat de Episcopia noastră în Protoieria de Catalunya.

Gazda acestui eveniment, Parohia“ Sfânta Teodora de la Sihla” din Manresa, a ales pentru acest eveniment un spațiu demn de un asemenea spectacol, Teatrul Conservator din Manresa, unde au participat 12 parohii ale Protoieriei de Catalunya, reprezetate de preoții parohi și grupurile de colindători, care au încântat publicul cu tradiționalele colinde și frumoasele costume populare din diferite zone ale României.

Evenimentul s-a bucurat de aprecierea societății spaniole, printr-un articol publicat în presa catalană, reprezentată de ziarul Catalunyei centrale, ”Regio 7”.

În mijlocul românilor s-a aflat și Excelența Sa, domnul Manuel Pleșa, Consul General al României la Barcelona, care a apreciat și de această dată, rolul pe care Biserica Ortodoxă Română îl are în menținerea spiritualității, culturii și unității poporului român dincolo de granițele țării.

În încheierea evenimentului, Preacucernicul Părinte Vasile Băltărețu, Protoiereu de Catalunya a oferit din partea Preasfințitului Părinte Episcop Timotei, diplome de participare fiecarei parohii, și a mulțumit Preacucernicului Părinte Costinel Florin Purcărea pentru găzduire și organizare a acestui eveniment

  • Click to enlarge image 1.jpg
  • Click to enlarge image 10.jpg
  • Click to enlarge image 11.jpg
  • Click to enlarge image 12.jpg
  • Click to enlarge image 13.jpg
  • Click to enlarge image 15.jpg
  • Click to enlarge image 16.jpg
  • Click to enlarge image 2.jpg
  • Click to enlarge image 3.jpg
  • Click to enlarge image 4.jpg
  • Click to enlarge image 48181057_1811622012280448_1165179775061327872_n---copia.jpg
  • Click to enlarge image 5.jpg
  • Click to enlarge image 6.jpg
  • Click to enlarge image 7.jpg
  • Click to enlarge image 8.jpg
  • Click to enlarge image 9.jpg
  •  
View the embedded image gallery online at:
http://obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2018/187-decembrie-2018/1704-9-decembrie-2018-festival-de-colinde-in-protopopiatul-de-catalunya?layout=default&print=1&tmpl=component#sigProId4af9cab6e6

Uso de cookies

Utilizamos cookies propias y de terceros para mostrarle publicidad ajustada a sus hábitos de navegación. Si continua navegando, consideramos que acepta su uso.
Accepta