6-7 noiembrie 2018: Sinaxa monahilor de pe cuprinsul Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei

Tipărire

În perioada 6-7 noiembrie 2018, la Mănăstirea ”Nașterea Domnului” din Cenicientos are loc sinaxa monahilor de pe cuprinsul Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei.

Sinaxa a început prin săvârșirea slujbei de TeDeum și este prezidată de Preasfințitul Părintele nostru Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei. Alături de Preasfințitul Părintele nostru Timotei este prezent și Preasfințitul Părintele nostru Teofil de Iberia, Arhiereu Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei.

În cadrul sinaxei Preacuviosul Părinte Sofronie, preot slujitor și duhovnic al Mânăstirii Înălțarea Sf. Cruci din Lupșa care se află în Arhiepiscopia Alba Iulia, le-a vorbit monahilor și monahiilor despre cele trei voturi monahale precum și despre dragostea nemărgintă pe care Dumnezeu o are pentru oameni. Prima zi a sinaxei s-a încheiat cu săvârșirea slujbei Vecerniei.

A doua zi a sinaxei monahale va începe prin săvârșirea Sfintei și Dumnezeiești Liturghii care va fi urmată de discutarea unor probleme administrative.

 

 

  • Click to enlarge image IMG_9141.jpg
  •  
View the embedded image gallery online at:
http://obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2018/186-noiembrie-2018/1674-6-7-noiembrie-2018-sinaxa-monahilor-de-pe-cuprinsul-episcopiei-ortodoxe-romane-a-spaniei-si-portugaliei?layout=default&print=1&tmpl=component#sigProId3f8ed6f992
Uso de cookies

Utilizamos cookies propias y de terceros para mostrarle publicidad ajustada a sus hábitos de navegación. Si continua navegando, consideramos que acepta su uso.
Accepta