Sub semnul acestor cuvinte, în zilele de 12 și 13 octombrie 2018, preoții din Protopopiatul de Asturias împreună cu preotesele și, unii, cu copiii lor, s-au adunat pentru a doua întâlnire anuală a lor, cea de toamnă. Gazdă le-a fost Mănăstirea Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, Leon.
În prelegerea pregătită, părintele Ion Cătălin Liță, din parohia Segovia, a insistat pe amintirea jertfelor anonime (soldații și familiile acestora, funcționarii și slujbașii simpli, țăranii și orășenii- talpa Țării) care au făcut Unirea și pe spatele cărora s-a zidit, apoi, România dodoloață. Pe fundalul cântecelor patriotice s-a citit din Marin Sorescu, Grigore Vieru, Adrian Păunescu, George Țărnea, Andrei Ciurunga și Eugeniu Carada. Poeziile lor au dus prin țărâna satelor golite de bărbații plecați la război, la Alba- Iulia ori pe malurile Prutului care și azi desparte frații români...
Plecând de la menționarea unor momente din istorie în care ierarhia bisericească din Ungaria de la începutul secolului XX a s-a resimțit sub presiunea guvernului de la Budapesta, s-a discutat mult despre necesitatea ca poziția Bisericii față de politică să fie, întotdeauna, doar cea evanghelică: Biserica nu face politică de partid, nu slujește statului (Cezarului), cu care dorește să colaboreze ca într-o simfonie, dar își îndeamnă fiii să se implice în treburile cetății pentru a da acesteia chipul lui Hristos, biruitorul lumii. Poporul lui Dumnezeu nu poate asista impasibil la transformarea societății într-un ospiciu sau într-o școală a desfrâului!
Preoții înveseliți de întâlnirea cu frații împreună-rugători, iar preotesele bucuroase că s-au întâlnit toate încă o dată, și cu toții întăriți în Sfânta Liturghie săvârșită în zorii zilei de sâmbătă, s-au întors în parohiile sfințiilor lor (A Coruña, Gijón, Lugo, León, Valladolid, Segovia, Ávila, Salamanca şi Plasencia) ducând credincioșilor binecuvântarea Sfintei Treimi, izvorul unității de neam și de credință.
A consemnat pr. Ion Cătălin Liță, din parohia Segovia