Anul acesta tabăra de iarnă NEPSIS MOREOM se va organiza în Spania, la Mănăstirea Ortodoxă din localitatea Vilaller ce poartă hramul ,,Sf. Cuv. Parascheva” în intervalul 27 Decembrie 2017 – 4 Ianuarie 2018. Tabăra este organizată cu binecuvântarea IPS Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale şi Meridionale şi PS Timotei, Episcopul Ortodox Român al Episcopiei Spaniei şi Portugaliei.
Scopul acestei tabere este un moment de oprire pentru o întalnire a tinerilor, mai puţin tinerilor şi familiilor ortodoxe pentru a ne cunoaşte, a ne ruga împreună dimineaţa şi seara, a participa la cateva Sfinte Liturghii şi la câteva conferinţe duhovniceşti în tabără. În timpul zilei, va exista posibilitatea unei plimbări pe munte, să învăţăm să schiem, să vizităm zona, să mergem la escalada, la competiţiile de tenis de masa sau să respiram aerul curat mulţumindu-I Domnului că a creat minunaţii Pirinei.
Mănăstirea se află la câteva minute de 3 staţiuni montane importante din Pirineii Spaniei respectiv, Baqueira Beret, Boí Taüll şi Cerler. Detalii despre tabără se pot cere pe adresa de e-mail: nepsis@mitropolia.eu
Vă aşteptăm la schi şi la voie buna!
http://obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2017/171-noiembrie-2017/1485-tabara-de-iarna-nepsis-moreom-27-decembrie-2017-4-ianuarie-2018#sigProId24d71ca884