Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Timotei, al Spaniei și Portugaliei, a avut loc în data de 31.10.2016, în biserica Parohiei Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici din Colmenar Viejo ședința de toamnă a preoților din Protopopiatul Madrid Nord.
Ședința a debutat cu un moment de rugăciune adresat Sfântului Cuvios Irodion de la Lainici, ocrotitorul parohiei, din ale cărui sfinte moaște, o părticipă se păstrează și în această frumoasă biserică. Deși este o parohie tânără, având aproximativ doi ani de la înființare, Părintele paroh Nicolae Olimpiu Biolan a adunat o obște creștină solidă amenajând și un locaș de cult corespunzător rigorilor misionar-liturgice.
După slujba Acatistului Sfântului Cuvios Irodion, Părintele Protoiereu Ilie Tabarcia a susținut referatul „Patriarhul Justinian Marina, Arhiepiscopul Justinian Chira și Pr. Gheoghe Calciu – apărători ai Ortodoxiei în timpul comunismului”. Preoții prezenți au avut la finalul prezentării dezbateri și contribuții constructive referitoare la tema anului comemorativ 2017.
În continuare, s-au discutat aspecte administrative legate de gestiunea documentară și contabilă a biroului parohial și de gestiunea pangarului, amintindu-se datoria parohiillor de a se aproviziona doar de la Centrul eparhial, și s-a făcut analiza întrunirii Nepsis 2017. S-au stabilit apoi detaliile de organizare în Protopopiatul Madrid Nord a conferinței dedicată Anului comemorativ 2017 în zilele de 25-26.11.2017: „Mărturisitori și apărători ai Ortodoxiei în temnițele comuniste – minuni ale Martirilor de la Aiud”, invitat special fiind Protos. Gavriil Varvaruc, starețul Mănăstirii „Înălțarea Sfintei Cruci” din Aiud și exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Ortodoxă Alba Iulia. După ce s-a stabilit data și locul unde se va desfășura Concertul de colinde din acest an, a urmat o agapă oferită de credincioșii parohiei gazdă.
Pr. Protoiereu Ilie Tabarcia
http://obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2017/171-noiembrie-2017/1474-sedinta-preotilor-din-protopopiatul-madrid-nord#sigProId08822e59f5