Mănăstirea ortodoxă română Sfânta Cuvioasă Parascheva din Vilaller (Spania) și-a sărbătorit hramul sâmbătă, 14 octombrie 2017. Bucuria hramului a fost întregită de Sfânta Liturghie arhierească săvârșită de Preasfințitul Părinte Episcop Timotei, al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, având alături un numeros sobor de preoți din România și din Eparhie, însoțiți de cete de credincioși care au venit să-i aducă Sfintei Parascheva prinos de rugăciune și de mulțumire pentru ajutorul primit.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a ținut un cuvânt de învățătură despre viața Cuvioasei Parascheva, arătând că este un exemplu de sfințenie și o binecuvântare pentru întreg poporul român și pentru toți românii din Spania. Sfânta Parascheva ocrotește nu numai pe români, ci și pe greci, sârbi, bulgari și ruși. Sfinții iubesc și ajută pe tot omul care caută sfințenia și mântuirea. Ce este sfințenia? Este ajungerea la asemănarea cu Dumnezeu, Care ne-a creat după chipul Său, dar omul ajunge la asemănarea cu El prin credință și prin plinirea poruncilor. Sfântul Vasile cel Mare ne spune că prin acestea omul ajunge dumnezeu după har: Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om, pentru ca omul să ajungă dumnezeu după har. Biserica este un spital unde venim să ne vindecăm și să ne sfințim, însă nu oricum, ci prin pocăință și credință. Să-L iubim din ce în ce mai mult pe Dumnezeu și să nu ne fie frică, ci să credem și să nădăjduim, căci așa vom ajunge la sfințenie. Sfințenia nu este doar a sfinților, ci tot omul care vine în lume este chemat la sfințenie. Însă trebuie să ne-o dorim această sfințenie și să ne pocăim de păcatele pe care le avem și așa, prin credință și nădejde, vom ajunge în Împărăția lui Dumnezeu.
http://obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2017/170-octombrie-2017/1456-hramul-manastirii-ortodoxe-romane-vilaller#sigProIde35225153c