În Sâmbăta lui Lazăr, credincioşii comunităţii au participat la Sfânta Liturghie şi la slujba de pomenire a celor răposaţi, rânduială care s-a săvârşit în toate sâmbetele Sfântului şi Marelui Post.
În finalul Liturghiei, părintele paroh a spus: “Doamne, prietenul tău este bolnav”. Necazul, teama, strângerea de inimă în faţa bolii care loveşte o persoană dragă. A suferi văzând că altul suferă. Neliniştea neputinţei. “Lazăr a murit”. De câte ori nu a răsunat şi la urechile noastre acest foarte simplu şi teribil cuvânt: “A murit”. Părinţi, fraţi, copii, prieteni… Fiecare a luat o bucăţică mai mare sau mai mică din noi, fiecare ne-a lăsat un gol pe care nimeni altul nu-l mai poate umple. Moartea: aşa de obişnuită acestei lumi, aşa de “normală”, aşa “de-a casei” pe acest pământ. Şi totuşi aşa de străină spiritului nostru, aşa de inacceptabilă. Şi totuşi mereu neaşteptată. Cea mai sigură dintre realităţile vieţii; şi în acelaşi timp cea mai uitată. Prezenţa noastră aici este dovada că dragostea trece dincolo de mormânt. De aceea suntem aici, să le spunem: Nu v-am uitat! Odihniţi-vă în pace!
Duminică, la Intrarea Domnului în Ierusalim, mulţi credincioşi, copii, tineri, adulţi s-au cuminecat la Sfânta Liturghie, pregătindu-se pentru ultima săptămână a postului şi pentru slujbele rânduite cu acest prilej.
Ne-am apropiat încet de Săptămâna Patimilor, a pus părintele paroh. Ce ar fi dacă ți-ai permite şi tu câteva ore de bucurie? Ce-ar fi dacă ai renunța la limitările impuse de tine sau de alții? Ce-ar fi dacă te-ai răsfăța cu bucurie făcând lucruri pe care nu le-ai mai făcut de mult? Ce-ar fi dacă ai da jos jugul obligațiilor care apasă greu asupra sufletului tău și ți-ai permite să te odihnești, să nu faci nimic câteva ore? Doar să te rogi! Ce-ar fi dacă ți-ai permite să fii tu însuți și nu acela pe care îl vor alții? Ce-ar fi dacă ai vorbi cu tine însuți, cu inima ta și i-ai spune să nu fie de piatră, adică fără viață. Inimă, nu fii de piatră, adică moartă față de bucurie sau tristețe!
Suntem la sărbătoarea Floriilor, sărbătoarea inimilor bucuroase, sărbătoarea pietrelor însuflețite! Să ne însufleţim şi noi! Să fim împreună la deniile care încep de astă seară!
Prezbitera Gina Cimpoca
http://obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2017/164-aprilie-2017/1347-sambata-lui-lazar-si-duminica-floriilor-in-parohia-coslada#sigProIda31d223223