Slujire arhierească în biserica din cartierul Oprișani, Turda

Tipărire

16466634 1364148696939185 744630085 oJoi, 02 februarie 2017, Preasfințitul Părinte Episcop Timotei, al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei Andreicuț, a slujit Sfânta Liturghie arhierească în parohia „Învierea Domnului”, din cartierul Oprișani, Turda. Alături de Preasfinția Sa au mai slujit: Preacuviosul Părinte Arhimandrit Vasile Crișan de la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie - Izvorâtorul de Mir”, din Dumbrava, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Teofil Popescu de la Mănăstirea „Schimbarea la Față”, din Petreștii de Sus, Preacuviosul Părinte Protosinghel Visarion Pașca, duhovnicul Măsătirii „Acoperământul Maicii Domnului”, din Florești, Părintele paroh Vasile Știopei, Părintele Oliviu Verdeș împreună cu alți preoți din Protopopiatul Turda.

După Sfânta Liturghie, soborul slujitor, în frunte cu Preasfințitul Timotei, a săvârșit slujba de pomenire la împlinirea unui an de la trecerea la cele veșnice a roabei lui Dumnezeu Amalia, mama Părintelui stareț Arhim. Teofil Popescu.

La final Preasfințitul Timotei a rostit un cuvânt de învățătură referitor la praznicul Întâmpinării Domnului, iar în a doua parte a rostit un cuvânt de mângâiere pentru familia îndurerată și a vorbit dspre nădejdea învierii.


  • Click to enlarge image 16443245_1364148736939181_701122649_n.jpg
  • Click to enlarge image 16465996_1364148746939180_1762218772_o.jpg
  • Click to enlarge image 16466591_1364148996939155_132666103_o.jpg
  • Click to enlarge image 16466634_1364148696939185_744630085_o.jpg
  • Click to enlarge image 16466699_1364148740272514_1338150999_o.jpg
  • Click to enlarge image 16466850_1364149066939148_1953592322_o.jpg
  • Click to enlarge image 16467114_1364148780272510_1574440474_n.jpg
  • Click to enlarge image 16468878_1364148653605856_639656623_n.jpg
  • Click to enlarge image 16491428_1364149036939151_462402549_o.jpg
  • Click to enlarge image 16492108_1364149076939147_1049903341_o.jpg
  • Click to enlarge image 16492232_1364148710272517_441397039_o.jpg
  • Click to enlarge image 16492277_1364148966939158_1653276020_o.jpg
  • Click to enlarge image 16492431_1364149013605820_987897215_o.jpg
  • Click to enlarge image 16492434_1364149086939146_149992276_o.jpg
  • Click to enlarge image 16492569_1364148800272508_949172471_o.jpg
  • Click to enlarge image 16521971_1364148980272490_1659893013_n.jpg
  • Click to enlarge image 16522317_1364148640272524_657372132_o.jpg
  • Click to enlarge image 16522347_1364149020272486_1692668661_o.jpg
  • Click to enlarge image 16523108_1364149050272483_2102736338_o.jpg
  • Click to enlarge image 16523256_1364148833605838_89562469_o.jpg
  •  
View the embedded image gallery online at:
http://obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2017/162-februarie-2017/1310-slujire-arhiereasca-in-biserica-din-cartierul-oprisani-turda?layout=default&print=1&tmpl=component#sigProId9901e82dc7

Uso de cookies

Utilizamos cookies propias y de terceros para mostrarle publicidad ajustada a sus hábitos de navegación. Si continua navegando, consideramos que acepta su uso.
Accepta