În Duminica a XVII-a după Rusalii, 29 ianuarie 2017, Preasfințitul Părinte Episcop Timotei, al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, a slujit Sfânta Liturghie arhierească în parohia „Sfinţii Trei Ierarhi”, din Aielo de Malferit. Alături de Preasfinția Sa au mai slujit: Preacuviosul Părinte Arhimandrit Siluan Șandor de la Centrul Eparhial, Părintele paroh Ioan Pop și Părintele Emanuel Pop din parohia "Sfântul Mare Mucenic Dimitrie", din Gandia-Oliva .
În cuvântul de învățătură Preasfințitul Timotei a vorbit credincioșilor prezenți despre Sfinții trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul și Ioan Gură de Aur, care sunt și ocrotitorii acestei parohii. Preasfinția Sa a amintit de Regulile monahale mici și mari, scrise de Sfântul Vasile cel Mare, subliniind faptul că aceste reguli și povețe pentru viață nu se adresează numai monahilor, ci și credincioșilor de rând, care au nevoie de multă povățuire și călăuzire în viață pentru a se mântui.
La finalul slujbei, Părintele Ioan Pop a primit din partea Preasfințitului Părinte Episcop Timotei, Diploma Sfântul Apostol Iacob, ca semn de prețuire.
http://obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2017/161-ianuarie-2017/1308-hramul-parohiei-aielo-de-malferit#sigProId4f114b7545