Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este numită și "Paștele de vară", fiind sărbătoarea cea mai importantă dintre cele închinate Născătoarei de Dumnezeu. Asemănările dintre cele două mari praznice împărătești (Adormirea Maicii Domnului și Sfintele Paști) sunt exprimate în modul cel mai evident, de către Biserică, la nivel liturgic, de aceea și în ajunul Adormirii Maicii Domnului avem o slujbă a Prohodului, dar și un epitaf al Maicii Domnului, ce se scoate la închinare sau în procesiune.
Credincioșii care participă la Slujba din ajunul sărbătorii retrăiesc o nouă Sâmbătă Mare, dar nu una de tristețe, ci de nădejde și bucurie că Maica Vieții a fost mutată de Fiul ei și Mântuitorul nostru la cele cerești.
Astfel, cu ocazia acestui mare praznic, credincioșii din parohia "Sfântul Efrem cel Nou", Torrent au participat la un ciclu de slujbe pe parcursul zilelor 14-15 august 2015, arătându-și recunoștința față de Maica Domnului, Cea care este și Mama noastră a tuturor.
Vineri seara, de la ora 18:00 a fost împodobită cu flori Axionița cu icoana Maicii Domnului, iar de la ora 19:00 a avut loc slujba Vecerniei cu Litie, urmată de Utrenie, în cadrul căreia s-a cântat de către credincioși Prohodul Adormirii Maicii Domnului.
Sâmbătă dimineața s-a săvârșit Acatistul Adormirii Maicii Domnului și Sfânta Liturghie urmată de Rugăciuni de mulțumire și o agapă frățească de care s-au bucurat toți de cei prezenți.
Urcușului duhovnicesc, început cu slujba Privegherii de vineri seara, i s-a adăugat Taina Sfântului Maslu în sobor de preoți, săvârșită sâmbătă, 15 august, de la ora 19:00.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu miluiește-ne pe noi!
http://obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2015/141-august-2015/950-slujba-de-priveghere-in-parohia-torrent#sigProId0af0a5b98b