De sărbătoarea Sfântului Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, la 27 octombrie 2014, Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată în Catedrala Patriarhală de către Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului şi Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României.
Alături de Patriarhul României şi Patriarhul Ierusalimului s-au aflat ierarhi din delegaţia Patriarhiei Ierusalimului şi ierarhi membrii ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Răspunsurile liturgice au fost date de Corala Nicolae Lungu a Patriarhiei Române.
La acest eveniment au participat importante personalităţi de stat şi locale, preoţi şi diaconi din Arhiepiscopia Bucureştilor, dar şi numeroşi credincioşi şi pelerini care au aşteptat pe Dealul Patriarhiei cu răbdare pentru a se închina la Icoana şi Sfintele Moaşte depuse în baldachinul special amenajat lângă Catedrala Patriarhală.
După citirea Pericopei Evanghelice, Patriarhul Ierusalimului a rostit un cuvânt de învăţătură în care a vorbit şi despre viaţa Sf. Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor.
După săvârşirea Sfintei Liturghii, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit de asemenea un cuvânt de învăţătură intitulat Credincioşii pelerini simt iubirea milostivă a lui Dumnezeu şi a sfinţilor în viaţa lor.
În continuare, Patriarhul României a mulţumit Preafericitului Părinte Teofil al III-lea pentru vizita în România şi aducerea Icoanei cu un fragment din Lemnul Sfintei Cruci şi i-a dăruit o icoană reprezentând pe Sfinţii Martiri Brâncoveni şi i-a acordat şi Ordinul Sfinţii Martiri Brâncoveni.
La rândul său, Patriarhul Ierusalimului i-a oferit în dar Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române o icoană reprezentând Învierea Mântuitorului Iisus Hristos şi Sfântul Mormânt, dar şi o cruce de binecuvântare şi a spus că „Dumnezeiasca liturghie de astăzi este o confirmare aici a faptului că suntem una împreună a aceeaşi Biserică a Domnului nostru Iisus Hristos şi noi personal şi delegaţia noastră suntem cu adevărat recunoscători Preafericirii Voastre şi domnului Preşedinte al României şi desigur prezenţa distinsă a membrilor Guvernului României este un semn al moştenirii noastre comune creştine”.
Apoi, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mai subliniat: „Noi suntem bucuroşi că aproape 7.000 de pelerini ortodocşi români au fost anul acesta au fost în Ţara Sfântă prin Centrul de pelerinaj al Patriarhiei Române şi sperăm ca până la sfârşitul anului să avem 9.000 sau 10.000 şi aceşti credincioşi ortodocşi români pelerini sunt primiţi cu multă bucurie de către Preafericirea Sa şi de către toţi slujitorii de acolo din Ţara Sfântă. Această prezenţă a pelerinilor arată şi vocaţia Patriarhiei Ierusalimului de a primi pelerini la Locurile Sfinte. Ne-a spus în aceste zile Preafericitul Părinte Patriarh Teofil că o mulţime de oameni care au fost la Locurile Sfinte şi-au schimbat viaţa, chiar dacă nu au fost foarte credincioşi. Unii au venit ca turişti şi s-au întors înapoi ca pelerini. Au simţit ajutorul lui Dumnezeu în viaţa lor. Şi în aceste zile de pelerinaj la Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iaşi de la venirea moaştelor căreia se împlinesc exact anul acesta 70 de ani. În 1944 Sfânta Cuvioasă Parascheva a fost adusă la Bucureşti pentru a fi protejată racla cu moaştele ei aici la Biserica Catedrală Patriarhală pentru sărbătorile Sfântului Dumitru şi apoi mai multe săptămâni a stat la Biserica Mănăstirii Ciorogârla-Samurcăşeşti din apropiere de Bucureşti. Deci, în aceste zile am văzut o mulţime de credincioşi la Iaşi şi aici la Bucureşti, mai ales venind aici în pofida vremii foarte reci.” Patriarhul Ierusalimului a mai vorbit despre importanţa pelerinajelor în Ţara Sfântă.
La final, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel le-a mulţumit ierarhilor prezenţi şi tuturor celor implicaţi în buna desfăşurare a hramului Catedralei Patriarhale: autorităţi centrale şi locale, preoţi, profesori, studenţi teologi, elevi seminarişti, jandarmi şi voluntari de la diferite organizaţii medicale.
http://obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2014/127-octombrie-2014/761-sarbatoarea-sfantului-dimitrie-cel-nou-ocrotitorul-bucurestilor#sigProId7763793367