Preasfințitul Episcop Timotei, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Justinian, Episcop al Maramureșului și Sătmarului, în Duminica a IX-a după Rusalii, a slujit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Parohia Bunavestire din cartierul Micro 17 din Satu-Mare, orașul său natal.
Sfânta Liturghie a fost oficiată în noua biserică parohială aflată în construcție, aceasta fiind prima Liturghie arhierească săvârșită în această biserică.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa, a arătat cât de importantă este starea de veghe și de rugăciune pentru credincioși, pentru ca ei sa poată răzbate prin valurile potrivnice care se abat asupra Bisericii, din lucrarea celui rău, și să poată birui ispitele și patimile cu ajutorul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, modelul nostru suprem, spre Care trebuie să ne ținem ațintiți ochii trupești și cei duhovnicești.
http://obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2014/124-iulie-2014/720-vizita-preasfintitului-timotei-in-parohia-bunavestire-din-satu-mare#sigProId37f10e307d