Nașterea Domnului sărbătorită în Parohia Coslada

Tipărire

Credincioşii Parohiei “Sf. Nectarie Taumaturgul” din Coslada, Spania,  s-au întrunit în biserica parohială de Naşterea Domnului, la Sfânta Liturghie, după o perioadă de 40 de zile de post, de liturghie zilnică şi de nevoinţă. Mulţi copii s-au împărtăşit, iar pentru jertfa lor şi pentru bucuria praznicului au primit daruri pregătite cu mult drag de credincioşii parohiei.

După Sfânta Liturghie şi tradiţionala agapă a bucuriei, pentru sărbătoarea Naşterii Domnului parohia a organizat, sub deviza: „Un creştin mai informat este un creştin mai bun”, „Libro-loteria de Navidad”. Participanţii au pregătit din timp o carte cu temă duhovnicească sau beletristică, cu o dedicaţie originală sau inspirată din aforismele gândirii laice sau apoftegmele Sf. Părinţi, pe care au introdus-o în circuitul libro-loteriei. Fiecare carte a fost numerotată. Dintr-un bol special pregătit, fiecare participant a extras un număr şi a primit cartea corespunzătoare numărului extras. La final, cea mai frumoasă şi originală dedicaţie a fost premiată. Pe parcursul întregului an, cărţile vor fi citite prin rotaţie, de către toţi participanţii.

 

Pr. George Cimpoca

  • Click to enlarge image ND cosl 1.jpg
  • Click to enlarge image ND cosl 10.jpg
  • Click to enlarge image ND cosl 11.jpg
  • Click to enlarge image ND cosl 2.jpg
  • Click to enlarge image ND cosl 3.jpg
  • Click to enlarge image ND cosl 4.jpg
  • Click to enlarge image ND cosl 5.jpg
  • Click to enlarge image ND cosl 6.jpg
  • Click to enlarge image ND cosl 7.jpg
  • Click to enlarge image ND cosl 8.jpg
  • Click to enlarge image ND cosl 9.jpg
  •  
View the embedded image gallery online at:
http://obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2013/116-decembrie-2013/663-nasterea-domnului-sarbatorita-in-parohia-coslada?layout=default&print=1&tmpl=component#sigProIda8a7650d19

Uso de cookies

Utilizamos cookies propias y de terceros para mostrarle publicidad ajustada a sus hábitos de navegación. Si continua navegando, consideramos que acepta su uso.
Accepta