Micuții din Tarragona, în întâmpinarea lui Moș Crăciun

Tipărire

Așa cum s-au obișnuit, micii enoriași ai Parohiei „Sfinții Ierarhi Calinic de la Cernica și Fructuosus” din Tarragona, Spania, s-au pregătit și anul acesta pentru a-l întâmpina pe Moș Crăciun printr-un program artistic, pe care l-au prezentat duminică, 22 decembrie, atât în biserica din Tarragona, după Sfânta Liturghie, cât  și la Reus – seara, după slujba Acatistului.

Îndrumați de doamna preoteasă Elena Băltărețu, copiii de la școala parohială au învățat poezii despre sărbătoarea Nașterii Domnului, despre obiceiurile noastre, despre iarnă și despre primirea cadourilor. De asemenea, au interpretat multe dintre colindele noastre românești, trei copii fiind gazdele care au primit colindătorii, așa cum se obișnuiește în tradiția noastră.

Emoționați de prezența lui Moș Crăciun, care a asistat la întreaga lor serbare, cei mici au fost răsplătiți la final cu daruri, atât cei care frecventează școala parohială, cât și ceilalți care au asistat.

 

  • Click to enlarge image tarr 1.jpg
  • Click to enlarge image tarr 2.jpg
  • Click to enlarge image tarr 3.jpg
  • Click to enlarge image tarr 4.jpg
  • Click to enlarge image tarr 5.jpg
  •  
View the embedded image gallery online at:
http://obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2013/116-decembrie-2013/659-micutii-din-tarragona-in-intampinarea-lui-mos-craciun?layout=default&print=1&tmpl=component#sigProId1e5f49e4f9

Uso de cookies

Utilizamos cookies propias y de terceros para mostrarle publicidad ajustada a sus hábitos de navegación. Si continua navegando, consideramos que acepta su uso.
Accepta