În întâmpinarea sărbătorii Nașterii Domnului, Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei a susținut organizarea Festivalului de colinde și datini de Crăciun „Bun ești, Doamne, bun!” pe întreg teritoriul acesteia, la nivelul fiecărui protopopiat.
Colindul este o neprețuită zestre spirituală, pe care o moștenim din moși-strămoși. El este sfânt, pentru că transmite un mesaj ceresc, o veste de la Dumnezeu. Dar colindul este și bun, pentru că această veste are menirea de a sluji vieții, de a aduce atâta bine în lume și între oameni. Din vremuri vechi, colindele, datinile și obiceiurile noastre de Crăciun au fost o adevărată școală de virtuți morale, întărind simțămintele de frățietate și de bună înțelegere.
Astfel, în ziua de 8 decembrie, la Parohia „Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș” din Leon din cadrul Protopopiatului Asturias, au fost susținute recitalurile de colinde românești.
Evenimentul a fost deschis cu Taina Sfântului Maslu săvărșită de un număr de 6 preoți din cadrul protopopiatului, și anume: părintele protoiereu Nicolae Florin Goia de la Parohia „Sfântul Antonie cel Mare” din Gijon-Oviedo, protosinghelul Nicodim Moldovan din Parohia „Sfântul Ierarh Vasile cel Mare” din Salamanca, protosinghelul Porfirie Florea din Parohia „Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș” din Leon, părintele Laurențiu Datcu din Parohia „Sfântul Grigorie Teologul” din Valladolid, părintele Ion Cătălin Lița din Parohia „Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica” din Ségovia și părintele Sorin Cosmin Trică din Parohia „Sfântul Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan” din Ávila.
Acestora li s-au alăturat românii din parohiile învecinate. Aproximativ 150 de credincioși au venit să primească tămăduirea trupească, prin ungerea cu untdelemnul sfințit, dar și tămăduirea sufletească, prin colindul sfânt și bun, reprezentativ pentru țara noastra, căreia fiecare român îi duce dorul.
Părintele protopop Nicolae Florin Goia a rostit un cuvânt în deschiderea recitalurilor, explicând scopul acestui festival. Într-o societate dominată de valorile materiale, în comunitățile din diaspora este necesară, mai mult decât oriunde altundeva, apropierea de origini, de sacralitate. Iar distanța față de țară și de originile noastre poate fi ștearsă prin cultivarea obiceiurilor și datinilor românești, creștine, mai ales în pragul întâmpinării Nașterii Domnului.
Seria colindelor a fost deschisă de grupul din parohia„Sfântul Antonie cel Mare” din Gijon-Oviedo, cu un moment emoționant și original al piesei de teatru Craii.
Fiecare parohie a fost reprezentată de o ceată de colindători, atât adulți cât și copii, care au susținut minunate momente de colinde românești, însoțite de recitare de poezii de către cei mai mici colindători ai grupurilor.
Răsplata fiecărei parohii a constitutit-o primirea unei Diplome de participare din partea Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, semnată de Preasfințitul Părinte Timotei – ce le-a fost înmânată de părintele protopop.
În cuvântul de încheiere, rostit de părintele protopop Nicolae Florin Goia, cei prezenți au fost îndemnați să susțină, fiecare după putință, construcția Catedralei Ortodoxe Române din Madrid, făcând donații, subliniind importanța acestia pentru identitatea națională a romanilor din Spania și Portugalia.
În felul acesta, prin cele câteva ore petrecute împreună, prin ascultarea și cântarea colindelor străvechi, românii prezenți la acest eveniment au retrăit atmosfera atât de caldă și de sfântă a Crăciunului de acasă.
Acestă ediție a Festivalului de colinde și datini de Crăciun „Bun ești, Doamne, bun!”, desfășurată cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Timotei, a reprezentat un pas important pentru românii din protopopiatul Asturias în pregatirea sufletească pentru întampinarea cum se cuvine a Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos.
Pr. Sorin Cosmin Trică