Preasfințitul Timotei, la hramul parohiei din Leon

Tipărire

Sfantul Ierarh Iosif cel nou de la Partos a fost cinstit duminică, 15 septembrie, când in calendarul ortodox i se face pomenirea, prilej cu care parohia ortodoxă română din Leon, Spania, și-a serbat hramul. Sâmbătă, când am sărbătorit Înălțarea Sfintei Cruci, credincioșii au participat, seara, la slujba Vecerniei, la care a fost invitat să slujească alături de ieromonahul Porfirie, părintele Claudiu Nicoară din Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Burgos, care a venit însoțit de un grup de credincioși de aici.

A doua zi, duminică, românii din Leon l-au primit pe Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Spaniei și Portugaliei, care a slujit Sfânta Liturghie arhierească, iar la final a adresat cuvântul de învățătură.

Ierarhul le-a vorbit celor prezenți despre Sfânta Cruce, fiind Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci.Preasfinția Sa a arătat simbolistica Sfintei Cruci în Vechiul Testament și i-a sfătuit pe oameni să își poarte cu rabdare și credință crucea pe care fiecare o are de purtat în această viață, pentru ca astfel să îi conducă spre Împărăția lui Dumnezeu.

  • Click to enlarge image leon 1.jpg
  • Click to enlarge image leon 2.jpg
  • Click to enlarge image leon 3.jpg
  • Click to enlarge image leon 4.jpg
  •  
View the embedded image gallery online at:
http://obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2013/113-septembrie-2013/603-preasfintitul-timotei-la-hramul-parohiei-din-leon?layout=default&print=1&tmpl=component#sigProId3bd096c739

Uso de cookies

Utilizamos cookies propias y de terceros para mostrarle publicidad ajustada a sus hábitos de navegación. Si continua navegando, consideramos que acepta su uso.
Accepta