Un grup de copii din cadrul Şcolii parohiale „Sfinţii Martiri Brâncoveni” au participat, duminică, 31 martie 2013, la încheierea vacanţei, la spectacolul Kooza, susţinut la Madrid de către artiştii companiei Cirque du Soleil, o importantă organizaţie cu sediul în Québec (Canada), ce oferă divertisment de înaltă ţinută artistică. Odată început programul, copiii au fost vrăjiţi de spectacol, o minunată călătorie în lumi fantastice, fascinante. Limbajul nonverbal este atât de expresiv, iar scenografia și fiecare element sunt atât de subtil integrate, încât vei fi cucerit de imaginația care se desfășoară și cucerește toate dimensiunile, toate formele și posibilitățile corpului uman.
Până la ora spectacolului, copiii au avut posibilitatea vizionării filmului La Rafle (Razia), o dramă istorică scrisă şi regizată de Roselyne Bosch şi lansat în anul 2010. O poveste emoţionantă despre fapte şi personaje reale din Parisul ocupat de nazişti. Destine frânte într-o clipă, copii despărţiţi de părinţi în plin conflict social. Un amar exemplu al modului în care ideologia extremistă şi războiul îi împart pe cei care vieţuiesc împreună în prieteni şi duşmani.
Pr. George Cimpoca