Duminica Ortodoxiei este sărbătorită în prima duminică a Postului Mare. Este sărbătoarea victoriei iconodulilor asupra iconoclaştilor prin decizia Sinodului VII Ecumenic din anul 787, consfinţită de sinodul de la 843. Drept urmare, slujba de prăznuire pomeneşte restaurarea cinstirii icoanelor în tipicul Bisericii dar şi în viaţa particulară a creştinilor.

„Icoana este fereastră către cer”, spune Sfântul Ioan Damaschin. Se spune că ceea ce Evanghelia înfățișează prin cuvânt, icoana vestește prin imagine. Regăsim în icoane toată istoria mântuirii, precum și mărturia concretă a sfințeniei, la care suntem cu toții, chemați.

Ca element nelipsit în practica vieții duhovnicești și călăuză a creștinului în rugăciune, icoana este, astăzi, mai puțin prezentă în viața noastră, iar semnificațiile ei și mai puțin cunoscute. Rostul ei în viața creștinului depășește limitele mijloacelor sensibile prin care se exprimă, devenind prin lucrarea harului, purtătoare de lumină și prezență sfântă.

Spre  deosebire de nenumăratele imagini ale lumii moderne, care ne vrăjesc şi ne obsedează, icoana ni se oferă, asemenea unei oaze, ca un spaţiu propice îmblânzirii inimii şi potolirii patimilor, adevarată cristelniţă, în care cufundându-ne, ne naştem din nou; oaze de linişte pentru ochii noştri murdăriţi de noroiul unei  lumi a ilustraţiilor de tot felul, care ne influenţează adeseori  împotriva voinţei noastre. Fiind o prezenţă, icoana ne îngăduie comuniunea cu Cel înfăţişat, aducându-l încetul cu încetul pe cel ce o contemplă la asemănarea cu Cel pe care-L preaslăveşte (Michel Quenot, Sfidările icoanei).

Icoana nu poate lipsi din casa creştinului. Prezenţa icoanei arată că acea casă este încreştinată, că familia care locuieşte acolo este creştină. Icoana din casă este o mărturisire a credinţei în Dumnezeu.

În aşteptarea acestei duminici, elevii Şcolii Parohiale “Sf. Martiri Brâncoveni” au pregătit icoane desenate de ei înşişi, care au fost apoi expuse în biserică sub titlul: Icoana-călăuză în rugăciune. Fiecare copil a primit Diploma “Vestitorii Ortodoxiei”, ca răsplată pentru efortul depus.

După o săptămână de post, de rugăciune, de slujbe, după necesara spovedanie, unii dintre creştini s-au cuminecat cu Sfintele Taine.

Tot în această duminică este rânduit de către Biserică să se citească Evanghelia în care se istoriseşte ceea ce a vorbit Domnul cu Natanail (Ioan 1, 43-51). De ce tocmai această evanghelie? Deoarece în cuvintele Domnului către Natanail este arătat caracterul adevăratului creştin ortodox şi, îndeobşte, caracterul adevăratei Biserici Ortodoxe a lui Hristos. “Iată, cu adevărat, israilitean întru care nu este vicleşug”, a spus Domnul despre Natanail, adică „iată un om care gândeşte, cugetă, crede, nădăjduieşte, vorbeşte şi făptuieşte drept, fără ocolişuri şi cu tărie”, deoarece Natanail a crezut drept, deodată, că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, iar apoi nu s-a mai clintit niciodată în credinţă şi în nădejde, nu şi-a mai schimbat gândurile cu privire la dumnezeiasca Lui Persoană. Nu aşa trebuie să fie şi creştinul adevărat? Nu trebuie să fie aşa cum şi este Biserica Ortodoxă? Ce laudă înaltă pentru Natanail din partea Celui care cercetează inimile şi rărunchii este cuprinsă în cuvintele: Iată, cu adevărat, israilitean întru care nu este vicleşug! Ce laudă înaltă pentru creştinul despre care Domnul a zis: „Iată creştin adevărat, întru care nu este vicleşug”, şi pentru Biserica despre care Domnul zice: „Iată Biserică întru care nu este vicleşug, întru care nu sunt deşarte născociri omeneşti, care este adevărată în toată învăţătura sa, în toate Tainele sale, în toate slujbele sale, în toată cârmuirea sa, în toată alcătuirea şi rânduiala sa” Sfântul Ioan de Kronstadt.

Pr. George Cimpoca