Un deceniu de slujire la Roqetas de Mar

Duminica Tuturor Sfinţilor a fost o zi specială pentru credincioşii Parohiei Ortodoxe Române „Botezul Domnului” din Roqetas de Mar, Spania. Au aniversat 10 ani de la înfiinţarea parohiei, în prezenţa Preasfinţitului Părinte Timotei, Episcopul Spaniei şi Portugaliei. Ierarhul a slujit Sfânta Liturghie în biserica nouă, aflată încă în construcţie, fiind prima slujbă săvârşită în acest locaş şi, de asemenea, prima Sfântă Liturghie oficiată într-o biserică ridicată de români în Spania. Au slujit părintele paroh Emil Şomodean, părintele protopop Ioan Poştoi din Parohia „Sfântul Dimitrie Basarabov” din Sevilla şi părintele diacon Claudiu Nicoară.

Au participat și reprezentanți ai corpului diplomatic și ai autorităților locale, este vorba de Consulul general la Sevilla, doamna Monica-Mihaela Știrbu, Viceconsulul la Almeria, doamna Florența Ciubotariu, Președintele Comisiei pentru Românii de Pretutindeni din Senatul României, domnul Viorel Badea.

Aproximativ 250 de credincioşi au luat parte la slujbă, la finalul căreia Preasfinţitul Timotei le-a adresat cuvinte de învăţătură, arătând bucuria în faţa roadelor efortului lor de ani de zile: frumoasa biserică pe care au reuşit să o ridice până acum în roşu.

Ierarhul le-a vorbit creştinilor despre Duminica Tuturor Sfinţilor, zi în care suntem îndemnaţi cu toţii să luăm ca exemplu modul de viaţă al sfinţilor, lupta lor pentru a dobândi Împărăţia lui Dumnezeu: „Ne simţim sufletele din ce în ce mai grele, ne simţim tot mai murdari, dar nu ne dăm seama din ce cauză. Pentru că lumea de astăzi nu mai pune sufletul pe primul loc. Peste tot, pe stradă, la televizor, suntem îndemnaţi la păcat, cum să ne înfrumuseţăm trupul, să îi aducem plăceri, dar nicio reclamă de la televizor nu ne învaţă cum să ne îmbunătăţim sufletul. De ce credeţi că am intrat în această criză economică din care nu mai putem ieşi? Pentru că oamenii de astăzi nu se mai gândesc la suflet, consumă mai mult decât produc. Omul nu se mai gândeşte la fratele lui, ci doar la sine însuşi, umanitatea a intrat într-o iubire de sine şi uităm că putem să ne mântuim doar în comuniune”.

Preasfițitul Părinte Timotei i-a sfătuit pe cei prezenți să fie nelipsiți de la sfintele slujbe, de la biserică, iar în ce privește copiii, aceștia să fie educați în spirit creștin, să fie împărtășiți în fiecare duminică și să fie feriți de pericolul tehnologiei, care, utilizată eronat, le poate influența negativ formarea morală.

Mulțumindu-i chiriarhului pentru grija părintească și pentru cuvintele cu folos duhovnicesc, părintele Emil Șomodean a subliniat jerfta enoriașilor săi și ajutorul acestora în procesul de construcție a bisericii românești din Roqetas de Mar.

Românii din Roqetas de Mar au în prezent două biserici, prima amenajată într-un spațiu cumpărat în decembrie 2006 și cea actuală, ridicată în stil românesc pe un teren concesionat de primărie începând cu data de 23 septembrie 2008. Aici s-au oficiat sfintele slujbe în ultimii ani, până atunci slujindu-se într-un spațiu închiriat, identificat o dată cu formarea parohiei, în anul 2002, prin grija și binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale. După anul 1996 s-a observat o creștere alarmantă a numărului de români care au ales să se stabilească în acest oraș și împrejurimi, oameni care aveau nevoie de ocrotire spirituală și îndrumarea unui păstor. Acum, sute de familii ortodoxe din Provincia Almeria sunt bine înrădăcinate aici, având o situație stabilă. Parohia din Roqetas de Mar este una dintre cele mai vechi parohii, care, vreme de trei ani, a îndeplinit slujirea tuturor credincioșilor din Andalucia.

Părintele Emil Șomodean a fost numit paroh încă de la început, având deloc ușoara misiune de a-i căuta și aduna pe români, de a-i uni în biserică și de a-i ține aproape până astăzi. Prima slujbă a fost săvârșită în 16 iunie 2002, moment pe care românii și-l amintesc și acum cu multă emoție. Ei au fost cei care au susținut și amenajarea vechii biserici, sfințită în anul 2008, de Înaltpreasfințitul Mitropolit Iosif, și pentru cumpărarea căreia s-a recurs la un împrumut bancar, dar și construirea celei noi. Aceasta din urmă se ridică pe un teren cu o suprafață de 1.330,90. Piatra de temelie a fost sfințită la data de 6 ianuarie 2009, de către Preasfințitul Părinte Timotei, celebrându-se și hramul parohiei. Un an mai târziu, în noiembrie, au fost demarate lucrările de edificare a bisericii, pentru ca în mai puțin de 100 de zile să fie ridicată în roșu.

Pe lângă proiectul bisericii noi, în parohia din Roqetas de Mar au fost puse în practică o mulțime de activități în care românii din zonă au fost antrenați, după cum spune părintele Emil: „Deoarece nevoile credincioșilor nu sunt numai de ordin spiritual, împreună cu Consiliul și Comitetul parohial, ne implicăm în asistența socială și caritativă. În lucrarea comună, am căutat a-i ajuta întotdeuna pe cei aflați în dificultate materială și care ne-au cerut ajutorul. Avem în parohie bătrâni și chiar tineri bolnavi și suferinzi pe care încercăm să-i ajutăm după putință, nu numai spiritual, ci și material. Un loc aparte îl ocupă asistența familiilor numeroase, a celor separate, răspunzând pozitiv și oportun tuturor și încercând a fi întotdeuna în contact cu comunitatea și nevoile ei. Asigurăm asistența bolnavilor din spitale și a românilor aflați în detenție”.

Pe plan cultural, a fost înființată o bibliotecă parohială, ce conține 800 de volume care stau la dispoziția tuturor credincioșilor.

De asemenea, se organizează activități culturale legate de sărbătorile importante, concerte de muzică religioasă, diverse întâlniri cu tematică religioasă. Patrimoniul este completat si cu un oficiu parohial pentru buna organizare a întregii activități social- caritative și cultural-educative ce reflectă întreaga activitate de zi cu zi în slujba Bisericii și a credincioșilor. În desfășurarea acestor activități, părintele confirmă buna colaborare cu autoritățile locale și cu Episcopia Catolica din Almeria, de sprijinul cărora beneficiază în nenumărate rânduri.