Preasfințitul Petroniu, Episcopul Sălajului, în parohia Roquetas de Mar

Tipărire

15102151 1279899942030728 407020755 oÎn Duminica a XXV-a după Rusalii, cu binecuvântarea Preafericitului Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și a Preasfințitului Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, Preasfințitul Părinte Petroniu Florea, Episcopul Sălajului, a slujit Dumnezeiasca Liturghie în parohia Roquetas de Mar, provincia Almeria- Spania. Deși a mai vizitat această comunitate în anul 2010, când slujbele se oficiau în vechiul spațiu de slujire, în anul 2016, a revenit, slujind pentru prima dată în noul lăcaș de cult, care este prima biserică românească de zid din Spania. Episcopul Sălajului a fost însoțit de către Părintele Ionuț Pop- Vicar Eparhial, și de către Părintele Ion Ardelean- Consilier Administrativ.

Bucuria a fost deplină, mai ales că, actualul paroh, Părintele Gheorghe Adrian Fofiu, a fost arhidiaconul Preasfinției Sale, vreme de aproape trei ani.
La finalul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa, a ținut un bogat cuvânt de învățătură, după care a evidențiat hărnicia preotului și a credincioșilor din această parohie, care deși e departe de țară, este un colț de Românie, o oază de liniște și binecuvântare pentru toți aceia care îi calcă pragul.

  • Click to enlarge image 15034283_1279899845364071_763053134_o.jpg
  • Click to enlarge image 15045243_1279899815364074_1112608700_o.jpg
  • Click to enlarge image 15045472_1279899782030744_1688453211_o.jpg
  • Click to enlarge image 15064006_1279899888697400_826491452_o.jpg
  • Click to enlarge image 15102151_1279899942030728_407020755_o.jpg
  • Click to enlarge image 15102323_1279899902030732_236449155_o.jpg
  •  
View the embedded image gallery online at:
http://obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/2016/158-noiembrie-2016/1252-preasfintitul-petroniu-episcopul-salajului-in-parohia-roquetas-de-mar?layout=default&print=1&tmpl=component#sigProIdbe948d3063

Uso de cookies

Utilizamos cookies propias y de terceros para mostrarle publicidad ajustada a sus hábitos de navegación. Si continua navegando, consideramos que acepta su uso.
Accepta