Protopopiatul Madrid-Est: Turneu inter-parohial de fotbal

Tipărire

DSC 7104Sâmbătă, 22 octombrie 2016, a avut loc, în sala din cadrul Polideportivo Valleaguado, Turneul inter-parohial de fotbal pentru tineri, etapa I, gazda evenimentului fiind Parohia „Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul” din municipiul Coslada. La turneu şi-au anunţat participarea următoarele echipe: “Concordia” - Arganda delRey, “Deportivo” - Azuqueca de Henares, “Axios” - Coslada, “Fidelis” - Coslada, “Sporting” - Mejorada del Campo, “Olympic” - Torrejón de Ardoz. A absentat echipa “Olympic”, din Parohia Torrejón de Ardoz.

S-au desfăşurat, prin tragere la sorţi, şase partide între formaţiile înscrise, echipa cu cele mai multe goluri marcate şi câştigătoarea acestei prime etape fiind “Sporting” - Mejorada del Campo, pe care o felicităm. Locul desfăşurării fazei a doua a turneului va fi anunţat în timp util, astfel încât echipele să dispună de o generoasă perioadă de pregătire pentru a participa cu aplomb şi motivaţie la această competiţie inter-parohială.


Mulţumesc cu recunoştinţă părinţilor slujitori din parohii, care s-au implicat personal în pregătirea zilei de astăzi, jucătorilor participanţi pentru fair-play şi tuturor celor care, prin aportul lor, mai mic sau mai mare, au contribuit la buna desfăşurare a activităţii propuse. Sportul este un adevărat laborator de excelenţă umană, atât în ceea ce priveşte sănătatea, cât mai ales în dezvoltarea capacităţii de performanţă şi a îmbunătăţirii relaţiilor inter-personale. Educă ambiţia, curajul, emulaţia, atenţia distributivă, hotărârea, fermitatea, perseverenţa, calmul, modestia, onestitatea, multiple trăsături de voinţă şi caracter. Calităţile intelectuale, calităţile fizice şi calităţile morale se conturează cu maximum de durabilitate şi eficienţă în astfel de competiţii, motiv pentru care ne dorim continuarea lor, cu speranţa implicării tuturor celorlalte comunităţi din protopopiatul nostru.

Participant

  • Click to enlarge image DSC_6835.JPG
  • Click to enlarge image DSC_6859.JPG
  • Click to enlarge image DSC_6869.JPG
  • Click to enlarge image DSC_6885.JPG
  • Click to enlarge image DSC_6891.JPG
  • Click to enlarge image DSC_6902.JPG
  • Click to enlarge image DSC_7028.JPG
  • Click to enlarge image DSC_7031.JPG
  • Click to enlarge image DSC_7104.JPG
  • Click to enlarge image DSC_7159.JPG
  •  
View the embedded image gallery online at:
http://obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/2016/157-octombrie-2016/1231-protopopiatul-madrid-est-turneu-inter-parohial-de-fotbal?layout=default&print=1&tmpl=component#sigProIdce730f8e3e

Uso de cookies

Utilizamos cookies propias y de terceros para mostrarle publicidad ajustada a sus hábitos de navegación. Si continua navegando, consideramos que acepta su uso.
Accepta