Hramul parohiei Tarancon

Tipărire

 DSC0129În Duminica a XI-a după Rusalii, 04 septembrie 2016, Preasfințitul Părinte Episcop Timotei, al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească în parohia „Naşterea Maicii Domnului” din localitatea Tarancon, Spania, cu ocazia serbării hramului.

Preasfinția Sa a ținut un cuvânt duhovnicesc de învățătură în care a explicat pericopa evanghelică citită (Pilda datornicului nemilostiv). Prin Spovedanie Dumnezeu ne iartă păcatele și datoria față de El, dar la rându-ne și noi trebuie să-i iertăm pe frații noștri, iar dacă nu iertăm nu avem cum să intrăm în Împărăția lui Dumnezeu, care este comuniune de iubire. Acolo unde nu este iubire nu există nici comuniune adevărată. De aceea trebuie să-L iubim pe Dumnezeu, iar ca să putem spune că-L iubim pe Dumnezeu trebuie să-i iubim, mai întâi pe semenii noștri: „dacă zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăşte, mincinos este! Pentru că cel ce nu iubeşte pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească” (I In. 4, 20).

  • Click to enlarge image _DSC0059.jpg
  • Click to enlarge image _DSC0063.jpg
  • Click to enlarge image _DSC0069.jpg
  • Click to enlarge image _DSC0078.jpg
  • Click to enlarge image _DSC0100.jpg
  • Click to enlarge image _DSC0102.jpg
  • Click to enlarge image _DSC0112.jpg
  • Click to enlarge image _DSC0115.jpg
  • Click to enlarge image _DSC0129.jpg
  •  
View the embedded image gallery online at:
http://obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/2016/156-septembrie-2016/1195-tarancon?layout=default&print=1&tmpl=component#sigProId3eea92f7b9

 

Uso de cookies

Utilizamos cookies propias y de terceros para mostrarle publicidad ajustada a sus hábitos de navegación. Si continua navegando, consideramos que acepta su uso.
Accepta