Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștinior, la Madrid

Tipărire

vecernie2Luni, 25 ianuarie 2016, de la ora 20:00, la invitația Arhiepiscopului catolic de Madrid, Monsenor Carlos Osoro, Preasfințitul Părinte Episcop Timotei, al Spaniei si Portugaliei a participat în Catedrala de la Almudena din Madrid la slujba Vecerniei, marcând încheierea Săptămânii de Rugăciune pentru unitatea creștinilor.

Preasfinția Sa a ținut un cuvânt de învățătură, în care a împărtășit celor prezenți câteva învățături despre lumina dumnezeiască. Încă din Vechiul Testament Dumnezeu ni se revelează ca Lumină, în prima zi El a zis: Să fie lumină!, dar El a creat luminătorii: soarele, luna și stelele abia în a patra zi, arătând astfel că tot ce El a creat, nu a creat într-o lumină naturală, ci în lumina dumnezeiască.

De asemenea Preasfinția Sa a subliniat faptul că toate slujbele Bisericii Ortodoxe Îl arată pe Dumnezeu ca Lumină, oferind câteva exemple: Seara, la Vecernie se cântă imnul Lumină lină..., în slujba de dimieață, la Utrenie spunem: Slavă Ție Celui ce ne-ai arătat nouă lumina.  iar la Învierea Domnului creștinii aud chemarea: Veniți de primiți lumina!


  • Click to enlarge image vecernie1.jpg
  • Click to enlarge image vecernie2.jpg
  • Click to enlarge image vecernie3.jpg
  •  
View the embedded image gallery online at:
http://obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/2016/147-ianuarie-2016/1055-saptamana-de-rugaciune-pentru-unitatea-crestinior-la-madrid?layout=default&print=1&tmpl=component#sigProIdfc56018675

Uso de cookies

Utilizamos cookies propias y de terceros para mostrarle publicidad ajustada a sus hábitos de navegación. Si continua navegando, consideramos que acepta su uso.
Accepta