Învierea Domnului în Parohia Villaverde – Madrid

Aproximativ 1.000 de români au participat la Slujba Învierii în Parohia „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin” Villaverde – Madrid, oficiată de către pr. Constantin Șerban, preotul paroh. Pentru a putea primi un număr cât mai mare de credincioși, slujba a avut loc în biserica Parohiei Nuestra S-ra de Fuencisla din Madrid.

Credincioșii au participat cu evlavie la Canonul Sâmbetei celei Mari, au primit lumină, iar în continuare au participat la  Canonul Paștilor și Sfânta Liturghie. Alături de români, a asistat și părintele paroh Enrique Sánchez, prin bunăvoința căruia s-a slujit în frumoasa și încăpătoarea biserică.

La finalul Sfintei Liturghii, cei prezenți au ascultat Pastorala la Învierea Domnului trimisă de către Presfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei. După citirea pastoralei, credincioșii au primit paștile și au fost binecuvântate și stropite cu Agheasmă coșurile cu pască, ouă roșii și cozonac, în amintirea frumoaselor tradiții din țară.

 

 Pr. Constantin Șerban