Prohodul Domnului în Parohia Coslada, Spania

Am pomenit, cu darul lui Dumnezeu, în Sâmbăta cea Mare, înmormântarea Domnului Hristos, petrecerea în mormânt a Mântuitorului nostru. Am retrăit cele ce s-au petrecut pentru noi şi pentru a noastră mântuire în această zi. Hristos este în mormânt cu trupul, în iad cu sufletul şi în Rai, ca un Dumnezeu, cu tâlharul.

Prohodul Domnului de vineri seara a fost ultima etapă a tânguirii lui Hristos, Care se află acum în mormânt. Adunaţi în jurul epitafului, credincioşii comunităţii L-au prohodit pe Domnul, după care, la sfârşitul slujbei, au înconjurat, în procesiune, biserica, cu Sfântul Aer, pe sub care au trecut cu toţii.

În această seară vom participa la slujba Învierii Domnului. Ajunşi în această zi, Biserica ne cheamă, spunând: "Ziua Învierii să ne luminăm cu prăznuirea şi unii pe alţii să ne îmbrăţisăm, să zicem fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi şi aşa să strigăm: Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând şi celor din mormânturi viaţă dăruindu-le".

Pr. George Cimpoca