Binecuvântări arhiereşti de Florii, pentru românii din Las Palmas de Gran Canaria

Cu o săptămână înainte de marele praznic al Învierii Domnului, Preasfinţitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei şi Portugaliei, a efectuat o vizită arhierească în insula Gran Canaria, instalându-l, cu acest prilej, pe noul preot al Parohiei „Cuvioasa Maria Egipteanca” din Las Palmas de Gran Canaria, părintele Dan Tătăran. Ierarhul a ajuns aici vineri, 6 aprilie, zi în care a vizitat insula, alături de părintele Dan, însoţiţi fiind de un vechi credincios al parohiei. Tot vineri, Preasfinţitul Timotei a avut o întâlnire cu avocata Alina Ramaru, preşedinta Asociaţiei Românilor din Las Palmas de Gran Canaria, cu care a discutat despre problemele majore cu care românii de aici se confruntă, dar şi despre viitoarea colaborare a asociaţiei cu parohia ortodoxă română, în beneficiul ambelor părţi.

În cursul zilei de sâmbătă, Preasfinţitul Timotei s-a întâlnit cu Episcopul Catolic de Canarias, Mons. D. Francisco Cases Andreu, întâlnire ce a avut loc de la ora 9.30, la reşedinţa episcopală din Las Palmas de Gran Canaria, capitala Insulelor Canare. Cei doi ierarhi au adus în discuţie situaţia românilor din insulă, al căror număr este foarte mare, dar şi sprijinul de care are nevoie parohia ortodoxă română. Arătând o deschidere mare, episcopul catolic ne-a asigurat de tot sprijinul său, punând la dispoziţie în continuare biserica catolică din San Nicolas de Tolentino, pentru oficierea sfintelor slujbe.

 Aici, însă, accesul este limitat la câteva ore, duminică dimineaţa, de aceea preotul ortodox va putea sluji şi în salonul casei parohiale a preotului catolic din Aldea de San Nicolas. Aici, românii ortodocşi vor putea participa la Deniile din Săptămâna Patimilor, zilnic, de la ora 19.00, şi tot aici, sâmbătă noaptea, la ora 23.00 va începe Slujba Învierii, urmată de Sfânta Liturghie. Adresa este Calle Real n. 33, Aldea de San Nicolas.

Duminica Floriilor a fost o zi specială pentru credincioşii ortodocşi români din Las Palmas de Gran Canaria, care au luat parte la Sfânta Liturghie arhierească, în biserica din Aldea de San Nicolas, primind la final ramuri de măslin binecuvântate de chiriarhul lor. Ei s-au împărtăşit din cuvântul de învăţătură al Preasfinţitului Episcop Timotei, care l-a prezentat celor 50 de credincioşi prezenţi pe noul lor păstor, părintele Dan Tătăran, desluşindu-le apoi cuvântul Evangheliei şi vorbindu-le despre Duminica Floriilor: „Trebuie să fim perseverenţi în credinţa noastră în Domnul Iisus Hristos. Chiar şi atunci când trecem şi prin momente grele, să ştiţi că şi Mântuitorul, înainte de a învia, şi-a purtat Crucea Sa. Tot aşa şi fiecare dintre noi trebuie să trecem prin crucea noastră”.

Parohia „Cuvioasa Maria Egipteanca” din Las Palmas de Gran Canaria a fost înfiinţată în 15 aprilie anul trecut, într-o importantă regiune turistică, iar în momentul de faţă aici sunt stabiliţi, potrivit statisticilor, aproximativ 4.000 de români.