Pelerinaj la hramul Mănăstirii Moisei

An de an, ziua de 15 august este prilej de mare pelerinaj la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Moisei, judeţul Maramureş. De această dată oaspetele maramureşenilor a fost Preasfinţitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei şi Portugaliei, care a poposit la acest aşezământ monahal, la invitaţia Preasfinţitului Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Iustinian, Arhiepiscopul Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului. Preasfinţia Sa a slujit în ajunul praznicului, începând cu ora 22.00, Privegherea cu Prohodul Maicii Domnului, urmate de Dezlegările Sfântului Vasile cel Mare, iar astăzi a oficiat Sfânta Liturghie arhierească de la ora 10.00, pe Altarul de vară al mănăstirii.

De asemenea, din programul slujbelor a făcut parte desfăşurarea procesiunilor, un moment ce redă, de fiecare dată, unitatea maramureşenilor şi preţuirea lor faţă de tradiţiile şi obiceiurile moştenite din vechime. Acestui moment i-au fost rezervate două ore, între 8.00-10.00.

În bătaia clopotelor, îmbrăcaţi în portul lor specific maramureşean, cântând neîntrerupt pricesne în cinstea Maicii Domnului, grupuri de pelerini au urcat dealul care duce la mănăstire, au înconjurat cele două biserici, după care s-au aşezat pentru a participa la Sfânta Liturghie. Indiferent de vârstă, românii din Ţara Maramureşului reuşesc chiar şi acum, în societatea noastră, să-şi poarte cu mândrie portul tradiţional, moştenire pe care o transmit mai departe micuţilor, îmbrăcaţi şi ei de sărbătoare, în costume albe ce reflectă puritatea vârstei fragede, asemenea îngerilor.

Jertfa lor a fost cu atât mai mare cu cât au îndurat frigul şi ploaia rămânând nemişcaţi până la finalul slujbei. Curtea mănăstirii a fost plină, iar mulţi pelerini au ajuns la acest locaş de zilele trecute, pentru a se pregăti în rugăciune de sărbătoarea Maicii Domnului.

Cuvinte de suflet pentru pelerini

Astăzi, la finalul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Episcop Timotei le-a pus la suflet cuvinte duhovniceşti, venind cu câteva învăţături despre Preasfânta Fecioară Maria şi arătând rolul ei în mântuirea noastră: „Pe Maica Domnului nu a biruit-o moartea, aşa cum nu L-a biruit nici pe Mântuitorul Hristos. Atunci când noi uităm să ne rugăm, o avem mijlocitoare pe Maica Domnului Care se roagă neîncetat pentru noi. Rugăciunea este vorbirea noastră cu Dumnezeu şi vorbind cu El ajungem să-L cunoaştem pe Dumnezeu, pentru că nu este suficient să credem în Dumnezeu, ci trebuie să ajungem să Îl cunoaştem”.

Maica Domnului este un model pentru noi toţi încă de la naştere, de aceea Preasfinţitul Părinte Timotei i-a îndemnat pe părinţi să le vorbească şi copiilor lor despre Preasfânta Fecioară Maria, pentru a creşte deprinşi cu rugăciunea şi fapta cea bună: „Dacă nu auzim şi nu primim Cuvântul lui Dumnezeu nu avem cum să sporim în credinţa noastră. De aceea e bine, atunci când aveţi copii, să le vorbiţi de mici despre Maica Domnului şi despre Dumnezeu, ca ei, auzind Cuvântul, să-L lase să pătrundă în sufletele lor. Maica Domnului s-a rugat la templu timp de 12 ani şi s-a umplut de Duhul Sfânt”.

Printre creştini, Maica Domnului este cinstită din cele mai vechi timpuri, bine ştiut fiind faptul că Ea este mijlocitoarea noastră pe lângă Fiul Său, aducând alinare suferinţelor noastre prin puterea rugăciunii Ei. Deloc puţini sunt cei care, de-a lungul timpului, au dat mărturie pentru minunile săvârşite asupra lor în urma rugăciunii stăruitoare către Preasfânta Fecioară, mai ales tămăduiri de boli care nu pot fi vindecate de medici, minuni care se petrec până în zilele noastre.

Totul stă în credinţa puternică a neamului nostru, de care au dat mărturie şi de această dată pelerinii veniţi la Moisei nu doar din apropiere, ci şi din localităţi mai îndepărtate şi de peste graniţe. Ei s-au bucurat de prezenţa în mijlocul lor a Episcopului Ortodox Român al Spaniei şi Portugaliei, Preasfinţia Sa admirând şi salutând cu bucurie dragostea lor pentru Maica Domnului şi resepctul faţă de conservarea tradiţiilor locului: „Ne-a adunat Dumnezeu aici ca pe apostoli. În Maramureş încă se păstrează tradiţiile moştenite de la moşii şi strămoşii noştri. Aveţi grijă de tradiţiile, obiceiurile şi portul frăţiilor voastre! Pentru că omul îşi dă seama de valoarea unui lucru abia după ce îl pierde, aşadar nu vă pierdeţi tradiţiile, nu vă pierdeţi portul, port care reprezintă puritatea maramureşanului. Aveţi o comoară pe care aţi moştenit-o, duceţi-o mai departe, transmiteţi-o copiilor voştri!”.

Mulţumindu-i pentru bucuria de a sluji în mijlocul maramureşenilor, la hramul Mănăstirii Moisei, care datează fără întrerupere de mai bine de patru secole, stareţul acestui aşezământ monahal, protosinghelul Teofil Pop, a subliniat la rândul său admiraţia pe care o merită pelerinii pe care nu i-a clintit nimic de la Sfânta Liturghie.

Istorie de veacuri

Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” de la Moisei este una dintre cele mai vechi aşezăminte monahale din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, având în decursul istoriei un rol important în apărarea şi susţinerea unităţii de dreaptă credinţă, de neam, de limbă şi de conştiinţă naţională a românilor din această parte a ţării.

Primii monahi s-au nevoit aici încă din secolul al V-lea, iar în veacul al XVI-lea a luat fiinţă o modestă sihăstrie din care a evoluat mănăstirea de acum. În 1599, călugării de aici au ridicat biserica veche, păstrată şi astăzi. Pentru a feri mănăstirea de influenţe străine sau de acapararea de către alte culte, a fost pusă sub ocrotirea puternicei mănăstiri de la Putna, ca metoc al acesteia, timp de aproape 100 de ani. A fost înzestrată de boierii din Moisei cu întinse terenuri şi păduri.

Biserica veche a mănăstirii a fost sfinţită la data de 15 august 1672, de către Sfântul Ierarh Sava Brancovici, Mitropolitul Transilvaniei, care deţinea atunci şi demnitatea de Episcop al Maramureşului. A fost reşedinţă episcopală în ultima perioadă a păstoririi Episcopului Serafim de Petrova şi la începutul păstoririi Episcopului Dosoftei al II-lea Teodorovici.

Mănăstirea Moisei a avut un rol de cetate apărătoare a dreptei credinţe din Maramureş, ţinea strânse legături cu ierarhii şi cu marile centre ortodoxe din Moldova şi Ţara Românească, de unde se aduceau mereu cărţi de slujbă şi învăţătură ortodoxă, cu care se păstrau bisericile ţinutului. Aici a funcţionat şi o şcoală unde tinerii învăţau carte, precum şi o şcoală de pictură de icoane şi biserici şi se iniţiau viitorii preoţi şi cântăreţi bisericeşti.

Biserica veche a fost restaurată în anul 2011, lucrându-se în prezent la pictura interioară. Biserica mare a fost zidită în 1911, pictată în 1982 şi sfinţită în 1986 de către Arhiepiscopul Teofil Herineanul. Poarta de intrare şi zidul de piatră ce împrejmuieşte incinta au fost construite în 2008-2011.