Turneu cultural românesc în Spania

 

 

 

Actorii Emilia Popescu și Demeter András, alături de pianistul Cătălin Răducanu, susțin un turneu cultural de excepție în Spania, între 2 și 5 iunie, cu spectacolul „Aplauze pentru poet”. Evenimentul aduce poezia românească în mijlocul uneia dintre cele mai mari comunități de români din afara țării, cu reprezentații programate la Barcelona, Madrid și Valencia.

Spectacolul este un omagiu adus liricii românești și marilor noștri actori. Pe scenă, Emilia Popescu și Demeter András recită poezie într-o atmosferă sonoră specială, creată de pianistul Cătălin Răducanu. Publicul va fi surprins și emoționat de intervențiile video ale unor nume consacrate ale teatrului românesc, precum Florin Piersic, Dorel Vișan, Victor Rebengiuc, Mariana Mihuț, Horațiu Mălăele, Ștefan Bănică, dar și de o apariție de arhivă a regretatului Ion Caramitru.

Proiectul este organizat de The Culture Club și este finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, contribuind la promovarea culturii române în diaspora și la păstrarea legăturii identitare cu țara.