„Preoteasa în Occident în căutarea identității și sensului vieții“

 

 

 

 

    

În perioada 30 septembrie -2 octombrie 2022, la Heidelberg, Germania, Grupul Internațional de preotese „Sfânta Nona”, în parteneriat cu Centrul Bisericesc Românesc din München și Parohia Ortodoxă Română Sfânta Treime Heidelberg-Bruchsal (Germania), au organizat prima ediție on-site a întâlnirii Grupului internațional de preotese „Sfânta Nona“.

După o serie de întâlniri on-line, începute în anul 2021, de care doamnele preotese s-au bucurat, întâlnirea de anul acesta a prilejuit dezbaterea cu tema  La reuniune au participat preotese din România, Germania, Italia, Austria, Belgia, Olanda și Spania.

Evenimentul a debutat cu Sfânta Liturghie săvârșită cu prilejul sărbătorii Acoperământuli Maicii Domnului de către Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul-Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului. După slujbă a avut loc sesiunea de dezbateri, deschisă prin cuvântul doamnei preotese Irina Călin, urmat de binecuvântarea și alocuțiunea ierarhului. După prezentarea susținută de dr. Cristina Benga, au avut loc două ateliere tematice, susținute de doamnele preotese Adina Gilla din Tübingen, Germania (“Dăruind vei dobândi” - cum mă regăsesc ca preoteasă în comunitatea în care slujesc) și Cristina Iacob  din Lugo, Spania ( Preoteasă și mamă, bucurie și provocare într-o lume secularizată).

Grupul Internațional de Preotese „Sfânta Nona“ a luat ființă în anul 2021, la inițiativa a trei preotese din diaspora: doamna preoteasă Cristina Benga (Germania), doamna preoteasa Simona Baltag (Italia) și doamna preoteasă Cristina Iacob (Spania), iar în momentul de față numără aproximativ 300 de membre.

Obiectivul acestui grup este de a crea un cadru special de susținere reciprocă, comunicare deschisă și constructivă în vederea creșterii lăuntrice pe calea lui Hristos,  de a fi un sprijin concret în misiunea preoteselor de pretutindeni. 

 

Grupul Internațional de Preotese Sfânta Nona“ - Comunicat de presă.