PS Teofil prezent la hramul Mănăstirii Vilaller

   

 

   Miercuri, 13 Octombrie 2021, Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, s-a aflat la Mănăstirea Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași, din Vilaller, Spania, unde a săvârșit slujba Vecerniei Mari unită cu Litia, în cinstea Sfintei Parascheva, ocrotitoarea duhovnicească a mănăstirii. La final, Preasfinția Sa a rostit un scurt cuvânt de învătățură, în care a arătat că: “Întotdeauna când suntem prezenți la sfintele slujbe, constinetizăm mult mai bine, că toți oamenii avem aceeași origine și același destin; toți suntem lucrul mâinilor lui Dumnezeu, purtând chipul Lui, fiind chemați să dobândim asemănarea cu El, așa cum vedem la Sfânta Parascheva și la toți Sfinții.”
   În ziua prăznuirii Sfintei Parascheva, 14 Octombrie, Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia a săvârșit Sfânta Liturghie, fiindu-i alături un sobor, din care au făcut parte : Preacuviosul Părinte Calinic Vintilă, Preacucernicul Părinte Protopop Daniel Șimon, Părintele Alin Resiga de la parohia Paterna, Părintele Augustin Malița de la parohia Segorbe, și Părintele Ierodiacon Casian Nemet. 
  Preasfinția Sa, în cuvântul de învățătură, a vorbit despre trei aspecte esențiale din viața duhovnicească a Sfintei Parascheva, care ar trebui să caracterizeze pe fiecare credincios: ascultarea cuvântului lui Dumnezeu, milostenia și viața fără de păcat, care sunt valabile atât pentru monahi cât și pentru mireni. 
“La ascultarea cuvintelor: Cine voieste să vină după Mine, să se lepede de sine, să își ia crucea sa, și să îmi urmeze Mie, și a simțit nevoia să-i urmeze intru totul Mântuitorului.  Prima reacție a fost un sentiment de milă față de toți oamenii, în mod deosebit față de cei săraci. Și-a luat hainele cele bune și le-a oferit copiilor nevoiași. Mila i-a cuprins inima, față de toți cei lipsiți. Să luam aminte la cuvântul Lui Dumnezeu, viața noastră să nu se întemeieze pe propria noastră înțelepciune, ci pe Cuvântul Lui Dumnezeu. Ne putem da seama dacă am fost pătrunși de Cuvântul Lui Dumnezeu și de harul Său atunci când simțim milă și drag fată de toți oamenii. nu diavolul este cel mai mare dușman al nostru, ci păcatul. Diavolul nu ne poate sili să păcătuim, ci ne poate numai sugera. Păcatul ne intrăinează de Dumnezeu. Sufletul nostru dacă se umple de mizeria păcatului, Dumnezeu nu se va putea odihni intru noi. Grija noastră de căpetenie să fie aceea de a nu păcătui.”