Învierea Domnului sărbătorită la Mănăstirea din Portugalia

    De marele Praznic al Învierii Domnului și Mântuitorului Iisus Hristos, Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia a fost prezent în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului, din Aldeia de Santa Margarida-Portugalia, și a credincioșilor care frecventează această mănăstire. 
Rânduiala liturgică a celei mai mari sărbători creștine a debutat cu Canonul Sâmbetei celei Mari, Slujba Învierii și culminând cu Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. 
Alături de Ierarh au slujit: Preacuviosul Părinte Protosinghel Andrei Jilcu, starețul mănăstirii, Preacuviosul Părinte Daniel Pinciuc, și Părintele Ierodiacon Casian Nemet. Slujbele au fost înfrumusețate de răspunsurile date de un grup de psalți. 
La Slujbă a fost prezentă familia Szeker, Marius Arsenie și Loredana, împreună cu fiicele lor Noele și Iarina, ctitorii acestei Sfinte Mănăstiri. 
La final, Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia a dat citire mesajului pastoral la Praznicul Învierii Domnului al Preasfințitului Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, și a mulțumit părintelui stareț Andrei, obștii și credincioșilor implicați, pentru frumoasa organizare a acestei mari Sărbători. 



   Duminică, 2 Mai 2021, începând cu ora 12:00,Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, a săvârșit Slujba Vecerniei, numită și a doua Înviere. 
Alături de Ierarh au slujit: Preacuviosul Părinte Protosinghel Andrei Jilcu, starețul mănăstirii, Preacuviosul Părinte Daniel Pinciuc, și Părintele Ierodiacon Casian Nemet. Slujba a fost înfrumuseță de răspunsurile date de un  grup de psalți.