Sfânta și Marea Sâmbătă la Catedrala Eparhială

  În Sfânta și Marea Sâmbătă, 1 Mai 2021, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, unită cu Vecernia,  la Catedrala Episcopală "Intrarea Maicii Domnului în biserică" din Madrid.
Alături de Ierarh au slujit Preacuviosul Părinte Arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial al sectorului de protocol și părinții slujitori ai Catedralei: Preacuviosul Părinte Protosinghel Macarie Bărgăvanu, secretar eparhial, și Preacuviosul Părinte Iosif Jurje. 
Preasfinția Sa rostit un cuvânt de învățătură credincioșilor prezenți în Catedrală a tâlcuit evanghelia citită în cadrul Sfintei Liturghii și însemnătatea acestei zile. "La Liturghia din această zi, din Sâmbăta Mare, s-a citit Evanghelia care relatează constatarea învierii Mântuitorului Hristos."

În continuare, Preasfinția Sa a făcut o paralelă între Îngroparea Mântuitorului și așezarea Sa în Mormânt și Rânduiala de Târnosire a bisericii. "Fiecare Sfântă Masă, din Altar, simbolizează Mormântul Mântuitorului. În momentul în care se sfințește Sfânta Masă, ea se acoperă cu o pânză albă, se înfășoară un șnur și se pecetluiește cu ștampila episcopului care sfințește Sfânta Masă. Aceasta este o moștenire de la ceea ce a făcut arhiereii cu mormântul Domnului."
Ierarhul a încheiat prin cuvintele: "Bucurați-vă! Să păstrăm acest însemn în inimile noastre. Creștinul nu trebuie să fie trist, pentru că Hristos a înviat."