Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, duminică, 20 octombrie, s-a slujit pentru prima dată Sfânta Liturghie în Lanzarote (Insulele Canare), de către pr. Dan Tătăran, parohul din Gran Canaria. De asemenea, s-a slujit Taina Sfântului Botez pentru doi prunci români care s-au născut pe aceste meleaguri.
Părintele a fost contactat încă de anul trecut de un grup de români din insulă, pentru a veni și în mijlocul lor să slujească, astfel încât au fost purtate discuții cu preotul catolic din Playa Honda, unde sunt cei mai mulți români, iar în urma acestor discuții comunitatea ortodoxă a primit o bisericuță în care, o dată la două sau trei luni, pr. Dan va sluji Sfânta Liturghie. Următoarea slujbă va avea loc aici după sărbătorile de iarnă, în luna ianuarie.
Pe întreg teritoriul insulei Lanzarote sunt în jur de 600 de români, majoritatea muncesc în domeniul turistic.
Iată că, la solicitarea acestora, s-a creat aici cel de-al treilea punct de slujire al parohiei noastre din Las Palmas de Gran Canarias.