Prima Sfântă Liturghie în limba ucraineană la Reus, Spania

Românii ortodocşi de etnie ucraineană din Reus, Spania, au participat duminică, 10 octombrie, la prima Sfântă Liturghie oficiată în limba lor. Cu o zi înainte, Preasfinţitul Părinte Timotei, Episcopul Spaniei şi Portugaliei, s-a întâlnit cu preotul catolic din oraş, pentru a facilita accesul credincioşilor într-o biserică în care să se oficieze, în fiecare duminică, Sfânta Liturghie pentru ucrainienii din regiune. Slujba va începe la ora 11.30.

La Reus s-au pus bazele primei parohii ortodoxe române cu slujire în această limbă, în urma solicitării românilor de etnie ucraineană din oraşul sus amintit, care au întocmit o listă cu 400 de semnături, cerând oficierea slujbelor în limba lor. Astfel, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Timotei, Episcopul Spaniei şi Portugaliei, a fost desemnat preotul Ioan Holoşciuc pentru a aduna comunitatea de aici şi pentru a se ocupa de nevoile pastoral-misionare ale acesteia.